Atenție! Încă o tură de dezinsecție la Caransebeș!

STPT job 1000x200

Așa cum am anunțat zilele trecute, la Caransebeș se reia procedura de dezinsecție, întreruptă de vremea nefavorabilă.

Reprezentanții Primăriei fac apel la cetățenii municipiului, cărora le solicită să își ia măsuri pentru ca tratamentele de dezinsecție și delarvizare să aibă un grad de eficiență sporită, cât și la crescătorii de albine să reducă pe cât posibil zborurile acestora, întrucât cele aflate în zbor pot fi afectate.

„Primăria Municipiului Caransebeș reia acțiunile de dezinsecție terestră. Acestea se vor efectua luni, 12 iulie, începând cu ora 22.00, de către o firmă autorizată. În caz de vreme nefavorabilă, acțiunile de dezinsecție vor fi reprogramate. Apicultorii sunt rugați să își ia toate măsurile de prevenire a intoxicațiilor la albine, pe toată perioada acțiunii. Dezinsecția va fi executată numai cu produse autorizate de Ministerul Sănătății, prin Comisia Națională de Biocide”, anunță reprezentanții primăriei pe mediile de socializare.

Dezinsecția se va efectua doar de la sol, pe platforma auto, pe toate spațiile verzi și pe toate străzile din municipiu.

Brantner 1000x100px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/