Procurorii i-au pus sub control judiciar pe cei trei autori ai agresiunii de duminică seara dintr-o benzinărie din Oravița, după ce îi reținuseră pentru 24 de ore în noaptea incidentului.
Beniamin, Marius și Mircea Constantin, membri ai aceleiași familii din Grădinari, au fost identificați rapid cu ajutorul camerelor de supraveghere din zonă, polițiștii reușind să dea inclusiv de urma autoturismelor folosite pentru comiterea răfuielii.
CITEŞTE ŞI: Răfuială în benzinărie! Agresorii au atacat cu un briceag și s-au făcut nevăzuți!
Cei trei ar mai fi provocat un scandal similar în anul 2017. Atunci una dintre bătăi a avut loc chiar la Căminul Cultural, în timpul aniversării unui majorat, iar ulterior, chiar în plină stradă, mama victimei de acum, din benzinărie, ar fi fost bătută în noiembrie 2017 de aceleași persoane.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157696541889262″]
Ferocitatea cu care lovesc și îşi atacă victimele ar descumpăni orice om normal, brutalitatea cu care sunt bătute aceste persoane fiind una extremă, însă nu suficient de extremă pentru ca procurorii să ceară și arestarea preventivă a făptaşilor.
Familia victimei spune că Poliția i-ar proteja, de fiecare dată, pe agresori, în ciuda bătăilor crunte în care sunt implicați. Cei 3 agresori au 45, 21 și 32 de ani, unul dintre ei fiind din Grădinari, iar ceilalți doi având domiciliul în afara țării. Dacă vorbim despre un pericol social concret, vă lăsăm să deduceți din imaginile trimise de familia victimei, atât cu bătăile din 2017, cât și cu răfuiala recentă din benzinărie.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157671835577018″]