În cadrul proiectului „Femei care au schimbat lumea”, mai multe clase de elevi de la Școala 7 au participat în cadrul unor ateliere de lucru dedicate științei și tehnologiei.
Aproximativ 150 de elevi din cadrul Școlii 7 din Reșița, ciclul primar și gimnazial, au participat vineri, 9 februarie, la o activitate complexă, derulată sub genericul „Femei care au schimbat lumea”, organizată pentru a marca „International Day of Women and Girls in Science”, un eveniment UNESCO sărbătorit în data de 11 februarie.
Activitatea a constat în organizarea mai multor ateliere de lucru, din domeniul științei și tehnologiei, ce au ajutat copiii să înțeleagă conceptele abstracte prin experimentare și joacă. Atelierele au fost coordonate de cadrele didactice de la Grădinița cu Program Prelungit „Floarea Soarelui” din Reșița, Daniela Vulpeș, Petrișoara Marușca și Lavinia Borcilă.
„Proiectul «Femei care au schimbat lumea» se derulează în perioada februarie – martie, având ca scop evidențierea și celebrarea contribuțiilor semnificative ale femeilor în diverse domenii, inspirând și educând participanții cu privire la impactul pozitiv al femeilor în istorie și în prezent. În cadrul proiectului sunt implicați aproximativ 400 de elevi și preșcolari de la Grădinița PP «Floarea Soarelui» și Școala Gimnazială 7. Partener în proiect, pe lângă cele două unități de învățământ, este Fundația Comunitară Banatul Montan”, a explicat Daniela Vulpeș, coordonatorul acestui proiect.
De menționat și că Grădinița PP „Floarea Soarelui” face parte din Rețeaua de Şcoli Asociate (ASPnet), care cuprinde peste 12.000 de instituții și unităţi de învățământ din 182 de ţări membre ale UNESCO. Misiunea acestora este promovarea valorilor și principiilor Constituției UNESCO.