Un atelier de producție, actorie și regie va fi organizat, în timpul Festivalului Ceau, Cinema! de la Timișoara, cu sprijinul Asociației Culturale Contrasens, prin programul „The Other Europe’s Cinema”. Cursurile vor fi gratuite, adresate tinerilor între 14 şi 19 ani. Termenul până la care se pot face înscrieri este 8 iulie.
Cursanții care se vor înscrie la atelierul ce va avea loc în perioada 15-18 iulie vor avea întâlniri cu trei dintre invitaţii ediţiei a opta a festivalului: producătoarea Anda Ionescu, actriţa Ioana Bugarin şi regizorul de filme documentare Andrei Dăscălescu. Ei vor avea și ocazia să vadă filmele la care au lucrat cei trei tutori şi care sunt incluse în programul Ceau, Cinema!.
Participarea la atelier este gratuită, iar locurile sunt limitate. Cei care doresc să se înscrie trebuie să completeze formularul disponibil pe site-ul ceaucinema.ro.
Producătoarea Anda Ionescu va face o scurtă prezentare a procesului de producţie a unui film, de la scenariu până la distribuţie, exemplificând cu diverse formate şi genuri (scurtmetraj şi lungmetraj, ficţiune şi documentar). Cele mai noi filme la care Anda Ionescu a lucrat ca producătoare sunt lungmetrajele de ficţiune „Mia îşi ratează răzbunarea” (2020, r. Bogdan Theodor Olteanu) şi „Otto Barbarul” (2020, r. Ruxandra Ghiţescu) şi documentarele de lungmetraj „Holy Father” (2020, r. Andrei Dăscălescu) şi „Noi împotriva noastră” (2020, r. Andra Tarara), toate incluse în programul Ceau, Cinema!
Folosind studii de caz din portofoliul propriu, regizorul Andrei Dăscălescu va aborda aspecte variate ale filmului documentar, de la etica și provocările alegerii unui subiect până la stiluri și strategii de filmare, relația cu personajele, organizarea montajului și succesul unui film. Andrei Dăscălescu este autorul multipremiatelor documentare de lungmetraj „Constantin și Elena” (2009), „Planeta Petrila” (2016) și „Holy Father” (2020). El este totodată director de imagine, scenarist și monteur al propriilor filme.
Pornind de la filmele în care a jucat, Ioana Bugarin va discuta despre provocările actoriei de cinema, cu accent pe procesul de construcție a unui rol şi pe munca cu partenerul. Născută la Timişoara, Ioana Bugarin a devenit cunoscută în cinematografia română cu rolul Ileana din „Moromeţii 2” (2018, r. Stere Gulea), după ce debutase în film încă din liceu, când a jucat în „O poveste de dragoste, Lindenfeld” (2014), de Radu Gabrea. În prezent are roluri centrale în lungmetrajele „Mia îşi ratează răzbunarea” (2020) şi „Otto Barbarul” (2020). Din 2019, este actriţă a Teatrului Odeon din Bucureşti.
Mai multe detalii despre atelierul Ceau, Cineva! se găsesc pe site-ul ceaucinema.ro, precum şi pe paginile de Facebook Asociaţia Culturală Contrasens şi Ceau Cinema – Festival de buzunar.
Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală. Parteneri ai atelierului sunt CinEd, Institutul Francez Timișoara și Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.