„Atât timp cât ALDE a decis să fie un breloc al PSD la nivel județean cred că am încetat orice discuție cu dânșii!”

Pro România Timiș are o poziție tranșantă față de filiala județeană ALDE. După ce Marian Cucșa a decis să meargă în continuare cu cei de la PSD, cei din partidul condus de Victor Ponta spun că nu vor mai sta la discuții cu partidul condus la nivel național de Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul local Nicu Birău spune că în Timiș Pro România e aproape să își atingă targetul de 10.000 de semnături pentru candidatura lui Mircea Diaconu singuri și că exclud orice alianță cu ALDE. „Alianța cu ALDE a fost interesantă pentru noi și importantă la un moment dat. Dar atât timp cât ALDE a ales să fie un breloc al PSD la nivelul județului Timiș, cred că am încetat orice discuție de colaborare cu dânșii. În ultima perioadă președintele Cucșa, dacă mai este președinte, nu a reușit nimic cu negocierile cu liderii PSD Timiș pentru anumite funcții. Nu a ieșit cum și-a dorit el, dar a ieșit bine pentru noi și pentru România. La nivelul competențelor evaluate de dânsul, nu cred că are nivelul să conducă ce minister dorește. Mai sunt și alți membri ALDE care și-au dat demisia luni și au rămas în posturi de secretari de stat. Noi ne-am consolidat prin munca din organizații, oamenii au înțeles că suntem singuri și ne-am atins targetul de semnături de 10.000 pentru Mircea Diaconu. În concluzie, alianța noastră cu ALDE, operația reușită și pacientul este mort”, a precizat liderul organizației, Nicu Birău.

Deputatul Pro România, Adrian Pau, a mers mai departe și spune că pentru Marian Cucșa cariera politică a ajuns la final. „Ce m-a frapat pe mine e că e un politician tânăr… El a fost nominalizat ca potențial ministru pentru o zi și a apărut pe știrile naționale și așa și-a stricat o întreagă carieră politică și viitorul politic pe care nu știu dacă îl avea sau nu. Fac apel și la ceilalți lideri ALDE, sondajele ne dau șanse foarte mari să ajungem în turul 2 cu Mircea Diaconu. Dacă ceilalți membri ALDE vor să strice o întreagă construcție pentru o funcție de ministru și de secretar de stat… Este normal să fie cât mai multe partide politice, până la urmă așa e în democrație. Dar calea pe care și-au ales-o nu este bună pentru ei. Dacă le făceam eu foaia de parcurs n-o urmau așa bine. Mi-aș fi dorit să fie parteneri și să-l susținem pe Mircea Diaconu. Marian Cucșa pare că este sub tutela lui Călin Dobra și mai mult a lui Freddy Simonis. Îl felicit pe Freddy, își joacă șansa și dacă ALDE e în situația aceasta, i se datorează și lui Simonis”, a precizat Pau, care a mai relatat că Varujan Vosganian este șocat de comportamentul parlamentarului Cucșa.

În aceste condiții, Pro România va preda separat semnăturile pentru Mircea Diaconu și, cel mai probabil, ALDE va proceda similar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/