Planuri mari pentru Spitalul Județean din Timișoara! Secții reabilitate, aparatură nouă și parcare supraetajată

S-a dat startul lucrărilor la Spitalul Județean din Timișoara. Unitatea sanitară beneficiază de investiții în valoare de 18 milioane de lei, bani de care se poate profita până la sfârșitul anului.

Mai multe secții vor fi reabilitate și dotate cu aparatură performantă, anunță reprezentanții Consiliului Județean Timiș. Una dintre cele mai importante lucrări este legată de recompartimentarea și modernizarea Secției de Mari Arși de la Casa Austria. Nici Unitatea de Primiri Urgențe nu a fost uitată. 2,5 milioane de lei se vor îndrepta pentru extinderea, modernizarea și dotarea cu echipamente performante a acesteia. 

Au început deja lucrările la secțiile de Chirurgie I și III, iar pe listă urmează secția de Urologie și ATI transplant renal unde vor fi investiți 500.000 de lei. „Sunt mai multe șantiere deschise, se lucrează la Chirurgie I și III, bloc operator. Noi acum așteptăm finalizarea procedurii de licitație pentru secția de Urologie. Vrem ca până la sfârșitul lunii să avem un câștigător și să putem semna contractul”, a declarat, pentru Express de Banat, Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara. 

Un milion de lei vor fi destinați și pentru reparații capitale la instalațiile electrice. Din fonduri ale Consiliului Județean Timiș a fost reparat și unul din lifturile spitalului care are o capacitate maximă de 20 de persoane. În acest caz, investiția este de aproape 300.000 lei.

Avem toată deschiderea să investim în Spitalul Județean. Din păcate, trebuie să temporizăm lucrările, întrucât nu putem bloca activitatea acestuia. Lucrăm pe cât de repede se poate, fără a afecta actul medical. Scopul nostru este să ridicăm calitatea serviciilor medicale la nivelul așteptărilor timișenilor”, a spus Călin Dobra, președintele CJT.

Se dorește și realizarea unei parcări supraetajate în apropierea spitalului, lucru extrem de necesar atât pentru personalul medical, cât și pentru aparținători. Separat de acestea, în planul CJT se mai află și construirea unei noi maternități. Proiectul are o valoare de peste 12 milioane de euro, fonduri europene. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/