ASU Poli a obținut victoria sezonului, la scorul de 3-0, acasă cu Petrolul Ploiești, formație pe care elevii lui Cosmin Petruescu pur și simplu au „demolat-o” la scor de neprezentare! Timișorenii au marcat de două ori în prima repriză în urma a două cornere, valorificate bine de Mera, pentru ca în a doua parte a jocului, Octavian Ursu să marcheze și el. O victorie mobilizatoare pe „Dan Păltinișanu”, după un meci înaintea căruia handbaliștii de la SCM Poli au prezentat trofeul Cupei României.
Petrolul, venită și cu câteva zeci de fani, a început în atac, doar în primele minute, când Arnăutu a reluat pe lângă poartă o lovitură liberă. Timișorenii au preluat însă ulterior inițiativa ofensivă, iar primul gol a venit în minutul 8, după un corner bătut de Ignea în careu, la Mera, care a reluat cu capul în transversală, iar de acolo mingea a intrat în poartă. Timișorenii au avut în câteva minute altă ocazie, dar Mihai Ene a trimis pe lângă poartă. Petrolul a avut șansa egalării în minutul 22, după ce Murariu a greșit la un șut al lui Pușcaș, însă Scutaru a respins în ultima fază de pe linia porții. Golul doi s-a marcat tot după un corner, cu Ignea și Mera în aceleași roluri. Pe finalul primei reprize, Ursu a irosit o ocazie bună, iar bănățenii au intrat cu 2-0 la vestiare.
La pauză, Cornățeanu l-a scos pe fundașul Sarris, nu a dat deloc siguranță defensivei petroliste și care a greșit la cele două goluri marcate. Cam târziu însă. Timișoara putea fi periculoasă după alt corner bătut de Ignea, în urma căruia mingea a ajuns la Scutaru, blocat însă de Ghinga. Ocaziile oaspeților au apărut după mult efort, dar în zadar pentru tabela de scor. Murariu a respins o reluare cu capul a lui Arnăutu, din 3 metri, și apoi a prins o reluare a lui Tudor Șaim. Poli a a avut însă și ea o replică ofensivă bună. Ursu a centrat pentru Cristi Ene, care din 5 metri a reluat cu capul în bară. Diferența finală s-a stabilit în minutul 82, când Ursu a trecut de Pușcaș și Ghinga și a lobat peste Lungu, pentru 3-0. În prelungiri, și Vidrăsan a avut o mare ocazie, dar portarul oaspeților a apărat.
ASU Poli Timișoara: Murariu – Motreanu (C. Jurj 61′), Scutaru, Mera (cpt.), Cherecheş – Bg. Vasile, A. Ignea – Alin Manea (Bedea 82′), Oct. Ursu, Mih. Ene – Cr. Ene (Vidrăşan 90′)
Petrolul Ploiești: C. Lungu – Borţa, Ghinga, Sarris (N. Popescu 46′), Ţicu – Bucşa, Cr. Puşcaş – Bg. Rusu (Şaim Tudor 63′), Laur. Marinescu (cpt.), Rob. Moldoveanu (Ştefănescu 74′) – Arnăutu
Cosmin Petruescu și-a felicitat fotbaliștii după succesul de mare impact. „Îi felicit pe băieți. Au fost admirabili în seara aceasta. Este o victorie meritată, muncită. Este adevărat că am avut și puțină șansă. Au fost câteva momente psihologice ale partidei. Am avut și puțină șansă, ceea ce ne-a lipsit în primele patru jocuri. Știam că întâlnim un adversar redutabil, implicat în lupta pentru promovare. Am încercat prin atuurile noastre să tranșăm cele 3 puncte. Am încercat să facem cea mai ofensivă echipă pe care am putut să o aliniem la momentul respectiv. Am avut mari probleme de efectiv. Felicitări băieților pentru modul în care au reușit să treacă peste patru jocuri în care nu am obținut decât 2 puncte. Chiar dacă avem mulți tineri, ei trebuie să compenseze prin entuziasm, dorință de afirmare și, bineînțeles, liderii cu experiență, atâția câți au mai rămas în echipă, au avut un rol important în unitatea grupului. E clar că această victorie nu poate fi decât a suporterilor, care au fost și de această dată alături de noi, chiar în momentele mai grele ale partidei. Trebuie să recunoaștem că am avut și altfel de momente în jocul de astăzi. Petrolul rămâne o forță în campionatul Ligii a II-a, în ciuda rezultatului de astăzi. Rămâne o forță și se va bate la promovare. Au fost alături de noi, ne-au susținut, ne-au încurajat și ne-au ajutat să câștigăm jocul de astăzi”, a declarat antrenorul gazdelor.
Jucătorii Petrolului au fost certați la final și de galerie, și de antrenorul Mugurel Cornățeanu. „La 3-0, rușine! Trebuie să mergem acasă, cu capul în pământ. Dezastruos pentru noi ceea ce s-a întâmplat în seara asta. În primul rând, ca atitudine. Ca să te prezinți la un meci cu ASU, trebuie să ai atitudine când intri pe teren să dai totul. Noi azi am mimat fotbalul, din punctul meu de vedere. N-am prestat ceea ce trebuia și ceea ce pregătisem. Rezultatul reflectă ceea ce s-a întâmplat în teren în acest moment. Sperăm să ne revenim, pentru că urmează un meci foarte, foarte dificil, cu o contracandidată la promovare. Dacă mai suntem contracandidați la promovare în acest moment. În momentul când iei două goluri din faze fixe executate identic și același apărător nu știe că trebuie să-i facă marcaj bun lui Mera, că are joc bun de cap, ce să… Mai departe ne-am creat și noi niște ocazii, pe care le-am ratat. N-am avut atitudinea pe care trebuie să o aibă o echipă care se luptă la promovare. Trebuie să arzi pe teren! Să dai totul! O echipă care muncește, care să se bată pentru fiecare minge și pentru fiecare metru de teren. În special la Petrolul, unde presiunea este foarte, foarte mare. La echipele de tradiție, cum este și ASU. În momentul în care intri pe teren și îmbraci tricoul acela și vin oameni după tine 1000 de km, trebui să arzi. Ceea ce noi azi nu… Din păcate, am avut azi mulți absenți nemotivați pe teren”, a spus antrenorul prahovenilor.
ASU Poli joacă următorul meci vineri de la ora 18, la Mioveni.