ASU Politehnica a plecat în cantonament. Ce spune Petruescu despre transferuri, mai ales că un alt jucător ar putea pleca

ASU Politehnica a plecat în cantonament, pe care îl va face în județul Hunedoara, la Sântămaria-Orlea. Cosmin Petruescu are 25 de jucători la dispoziție momentan. Dintre aceștia, Alex Borbei ar putea pleca. Clubul nu a reușit să-l transfere pe Octavian Drăghici, dar dintre cei testați, a rămas moldoveanul Zabun.

Au mai dat probe și nu au rămas Claudiu Matiș, Sergiu Jurj, Marian Codrea, ajuns la Chișineu Criș și Mircea Stupu. Fundașul aparține de LPS Banatul, fiind tot jucător amator și clubul ar fi trebuit să-i plătească grila de formare, deoarece nu are încă 23 de ani. Rareș Murariu a devenit definitiv jucătorul Politehnicii, cu care a semnat un contract și atacantul moldovean Artiom Zabun, de 23 de ani. Alex Borbei însă nu a semnat contractul de la împlinirea a 16 ani cu alb-violeții. „El are o ofertă foarte bună din străinătate, iar în cazul în care îi va da curs, vom aduce un alt portar, pentru că nu putem duce tot sezonul în trei portari”, ne-a declarat despre el Cosmin Petruescu.

Timișorenii au dorit să-l aducă pe atacantul timișorean Octavian Drăghici, cu care s-au purtat negocieri. Experimentatul fotbalist a ales însă să meargă la ACS Dumbrăvița, în Liga a III-a. În acest moment, atacanții din lot sunt Zabun, Trip și juniorii Lazăr și Pițigoi. Cosmin Petruescu spune că deocamdată nu se caută alți fotbaliști, ci urmează să se vadă cum se comportă echipa în cantonament. „În funcție de randamentul din cantonament, vom decide dacă mai facem și alte transferuri”, a precizat tehnicianul.

Iată lotul de 25 de jucători plecați joi, 4 iulie, în cantonament:

Portari: Murariu, Contra, Borbei

Fundași: Jurj, Mera, Coadă, Scutaru, Cherecheș, Coroiu

Mjlocași: Ignea, Dros, B. Vasile, Bîte, Schieb, Manea, Ungureanu, Lupu

Atacanți: Lazăr, Trip, Pițigoi, Zabun

Juniori de la echipa de 2003: D. Radu, Gașpar, Bot, Cristodulo

În prima zi, fotbaliștii au făcut un antrenament, după care câte două, zilnic. „Am încheiat prima perioadă a pregătirii, dedicată reacomodării la efort și testelor fizice. Am dat testele mini-Cooper și Gaçon. Suntem în grafic, testele medicale și fizice au decurs bine. Urmează perioada de acumulări fizice, iar apoi, perioada pre-competițională, cu meciuri de verificare”, a mai spus „Conferențiarul”.

După succesul cu 9-1 cu FC Bazoșu Vechi, următorul amical va fi în data de 13 iulie, la Sântămărie-Orlea, cu CS Hunedoara, formație de Liga a III-a.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/