Voluntarii Asociației Nevo Parudimos au avut șansa unică de a participa la o conferință online cu astronomi faimoși din S.U.A.
La această conferință online au participat Scott Roberts, astronom faimos din Texas, Chris Elliot, Astrofotograf faimos din North Tonowanda și astronom amator Suhel Ahemti din Kosovo care este de asemenea și reprezentant „Balkans youth astronomers”.
Sesiunile de astronomie se țin în centrul de tineret al Universității „Eftimie Murgu” în fiecare vineri de la ora 17.00. Se organizează inclusiv concursuri cu premii.
Au existat o mulțime de întrebări pentru astronomi, plecând de la: când va fi următoarea călătorie pe Lună? De ce cheltuim bani pentru a găsi viață pe alte planete, cum ar fi Marte, în loc să reparăm Pământul? Când vom putea călători pe Marte? Astronomii au fost foarte optimiști, spunând că o călătorie pe planeta Marte este posibilă cândva în următorii 10 ani, de asemenea au fost foarte bucuroși știind că generația noastră ia parte la o asemenea călătorie. În timp ce vorbea despre Planeta Marte, Scott a spus că există deja o mulțime de voluntari care ar pleca într-o călătorie pe Marte și că unii dintre ei se aflau în camera centrului de tineret al Universității din Reșița.
Astronomia s-a dezvoltat foarte mult ca știință în Reșița, existând aici și un vechi observator, care în curând va fi renovat de către tinerii interesați de această știință și deschis, desigur, pentru vizitatori.