Primarul din Băuțar, Romeo Silviu Răduță, așteaptă să fie chemat la București, din moment în moment, pentru a semna cu Ministerul Dezvoltării contractul de finanțare pentru proiectul câștigat pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Este doar o chestiune de zile până când conducerea administrației locală din Băuțar va semna cu Ministerul Dezvoltării contractul de finanțare pentru extinderea rețelei de canalizare în comună.
Primarul Romeo Răduță a primit înștiințarea cu pricina și spune că după semnarea contractului urmează procedurile de achiziții publice, pentru desemnarea constructorului și demararea investiției.
„Am primit adresă de la Ministerul Dezvoltării. Urmează să fim chemați pentru a semna și acest contract, după care trecem la treabă. Între timp, urmărim îndeaproape și celelalte lucrări aflate în derulare, alimentarea cu apă și introducere rețea de canalizare, investiții derulate pe Programul Național de Dezvoltare Locală. Dacă cu firma care se ocupă de alimentarea cu apă am avut mari probleme, ne-au întârziat enorm de mult proiectul, fiind nevoiți să prelungim contractul până la finalul anului viitor, cu cei care execută lucrări la canalizare am colaborat bine. După ce ne apucăm și de extinderea rețelei de canalizare, lucrurile se vor așeza, pentru că vom avea cuprinsă, la final, întreaga comună”, a spus primarul comunei Băuțar.