Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii are un nou director executiv

ovidiu megan

Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023 are un nou director executiv. Este vorba de Ovidiu Megan, care a fost numit în această poziție pe o perioadă de trei luni.

Schimbări la conducerea Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023. Începând de miercuri, Ovidiu Megan este noul director executiv. Acesta a fost numit în unanimitate de membrii consiliului director, pentru o perioadă de trei luni, timp în care asociația va derula o procedură deschisă de selecție pentru această poziție.

Ovidiu Megan are o experiență semnificativă în zona managerială, ca prorector al universității, decan al Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor și director al Departamentului de Accesare și Implementare Proiecte din cadrul Universității de Vest Timișoara și director general al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară – Polul de Creștere Timișoara. El este cunoscut și în domeniul organizațiilor non-guvernamentale, fiind unul dintre principalii organizatori ai Flight Festival, singurul festival de muzică, artă și tehnologie din țară”, a informat Asociația TM2023.

De asemenea, Ovidiu Megan areo vastă experiență în domeniul atragerii de fonduri nerambursabile și sponsorizări.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Noul rol al asociației în ecosistemul titlului de Capitală Europeană a Culturii este unul extrem de important. Am convingerea că determinarea și expertiza lui Ovidiu Megan vor face diferența și vor valorifica cu adevărat potențialul asociației și titlului pentru oraș pe direcțiile strategice de comunicare, strângere de fonduri și voluntariat”, a declarat primarul Dominic Fritz, care este și președintele consiliului director al Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii.

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/