Asociația Locus pune un picior în pragul degradării culturale şi sociale de la Herculane

casinoherculane by sungarden

Orașul-stațiune Băile Herculane, prin Consiliul Local, a semnat un protocol de colaborare cu Asociația Locus, o organizație non-profit ce are ca scop cercetarea, salvarea și promovarea patrimoniului cultural, arhitectural și natural de pe teritoriul României, primul proiect al asociației fiind Herculane Project.

În opinia reprezentanților asociației, Băile Herculane suferă de o boală aproape incurabilă – regimul de proprietate încurcat și pe alocuri incert.

„Având Băile Neptun ca punct de reper şi motor de reactivare și stimulare a culturii în Herculane, am început să construim o strategie graduală la scara întregului centru al orașului. Principala noastră grijă este ca patrimoniul să fie protejat și restituit comunității locale. Acesta este un interes național, nu doar local, și considerăm că problemele juridice trebuie soluționate având în vedere dezvoltarea corectă și sustenabilă a patrimoniului, din care toți factorii implicați să aibă de câștigat”, se arată într-un comunicat pe pagina Asociației Locus.

În acest sens, consilierii locali din Băile Herculane, chiar înainte de evenimentul nedorit în care o parte din clădirea Băilor Neptun s-a prăbușit, au încheiat un protocol de colaborare cu Asociația Locus, reprezentată de Oana Chirilă, în vederea realizării Proiectului Cultural de Reactivare a Șantierului Cultural Băile Herculane, finanțat prin Administrația Fondului Cultural Național.

De la stadiul iniţial de grup de tineri studenți la Arhitectură, Asociația Locus a crescut ca o echipă multidisciplinară, unită de ideea că numai prin acţiune comună pot fi reactivate moștenirea culturală și viaţa comunităţii.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

„Pentru ca toate activităţile şi acţiunile noastre în Herculane să se înscrie într-un cadru legal de intervenţie, am hotărât să înființăm o asociație având ca scop salvarea și promovarea patrimoniului, Asociația Locus. În doar câteva săptămâni după lansarea articolului online, am primit sprijinul Platformei România100, IdeiLaGram, The Light Design, MakeBetter și al multor altor asociații și persoane care au cunoștințe în acest domeniu, precum dr. arh. Bogdan Demetrescu, arh. Oana Bogdan, dr. arh. Anca Majaru, ing. Cornel Farcaș, dr. arh. Liliana Roșiu. Bineînțeles că numărul celor care ne ajută în prezent este mult mai mare, echipa îmbogăţindu-se cu arheologi, IT-iști, birouri de arhitectură”, spun reprezentanții Locus.

Aceștia văd Băile Neptun ca fiind motorul unei strategii pentru centrul oraşului, acesta fiind și principalul motiv de asociere cu Consiliul Local Băile Herculane.

Clădirea – construită între 1883 și 1886 de către Alpar Ignat la comanda împăratului austriac Franz Josef – face parte dintr-un ansamblu de arhitectură mai mare, denumit Ansamblul Cazinou, format din Băile Neptun, Cazinou și hotelurile Traian și Decebal.

„Studiind contextul actual, mediul social și natural, am ajuns la concluzia că pentru o revigorare activă este nevoie de o strategie graduală, care se aplică nu doar mediului construit, ci și societății locale. Herculane este un loc cu o viață proprie. Pendulând între cele două caracteristici care îi sunt esențiale, balneare și culturale, orașul și-a folosit resursele pentru a rezista. De aici necesitatea unei strategii macro-economice cu o componentă educațională marcată, pentru că este esențial ca oamenii să înțeleagă ce verigă importantă sunt ei în cadrul acestui proces de revigorare a orașului”, se arată într-un comuniat al Asociației Locus.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/