Asociația Herculane Project dovedește că se poate! Băile Neptun pot fi puse în siguranță!

Reprezentanta Asociației Herculane Project, Oana Chirilă, a venit în fața consilierilor locali din orașul de pe Cerna cu propunerea de a-i scăpa de responsabilitatea contribuirii financiare la punerea în siguranță a Băilor Neptun, din Băile Herculane, clădire emblematică despre care s-a tot scris în ultimul timp, ce se află într-o situație delicată juridic și într-o degradare continuă.

Propunerea Oanei Chirilă a fost de a continua lucrările în baza autorizației de construcție emisă și a se dona la final lucrarea comunității: „După cum bine știți, noi în ultimele luni am demarat o campanie de strângere de fonduri pentru Băile Neptun, care s-a dovedit a fi de foarte mare succes, am strâns aproape jumătate din suma necesară lucrării de reparații și suntem în continuare în discuții cu diverși parteneri și, foarte posibil, vom obține suma totală necesară punerii în siguranță a imobilului. În vechiul contract cu Primăria și Consiliul Local nu erau cuprinse anumite chestiuni, astfel că eu vin spre dumneavoastră cu propunerea ca noi ca și asociație să contractăm direct executantul lucrării. Este nevoie de elaborarea unui nou contract. Noi ne dorim ca la finalul reparațiilor să vă donăm în totalitate lucrarea, care se va realiza în baza autorizației emisă de Primărie”, a menționat Oana Chirilă în plenul Consiliului Local.

Cum primarul Cristian Miclău nu a fost prezent la ședința de Consiliu Local, aleșii urbei i-au mulțumit pentru informare și i-au recomandat să poarte discuția cu edilul orașului.

În urma discuțiilor cu executantul, asociația a decis ca începerea șantierului de punere în siguranță a Băilor Neptun să fie în jurul datei de 15 iulie.

„Sperăm ca acest termen să nu sufere amânări pe care nu le putem influența. Și sperăm ca Baia să mai reziste încă câteva săptămâni! Este un pas enorm înainte și sperăm că toate entitățile implicate vor respecta termenele viitoare și astfel vom continua colaborarea în mod productiv. Dumneavoastră, tuturor celor care ne susțineți, vă mulțumim din suflet! Patrimoniul este al tuturor, iar Baia Neptun este exemplul perfect de obiect a cărui conservare este făcută aproape exclusiv din donații private”, au spus reprezentanții Herculane Project pe pagina de Facebook.

CITEȘTE ȘI: Băile Neptun din Herculane, de la deziluzie la promisiuni de schimbare a legislației. Sau când speranța moare ultima: Donează 5 euro pentru „o baie plină de speranță“!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/