Asociația Femeilor Antreprenor din Timișoara, la ceas aniversar. AFAR organizează un eveniment în contextul Zilei Mondiale a Sănătății

Asociația Femeilor Antreprenor din România – Timișoara sărbătorește 21 de ani de existență, timp în care a gestionat numeroase proiecte caritabile, sociale, educaționale, a organizat întâlniri și conferințe, locale sau naționale, pe diverse teme de actualitate și a captat atenția atât femeilor, cât și bărbaților. Aniversarea va fi marcată și cu o conferință pe teme medicale, susținută de Radu Minciu, marți, 9 martie. 

Asociația a luat ființă la sfârșitul mileniului trecut, la inițiativa Mariei Grapini, pe atunci doar femeie de afaceri. Cum aniversarea a coincis cu Ziua Mondială a Sănătății, celebrată anul la data de 7 aprilie, AFAR organizează marți o conferință medicală, la Casa Adam Muller Guttenbrunn. Medicul primar urolog Radu Minciu va vorbi celor prezenți despre bolile renale, după care va intra în dialog cu publicul din sală. Ulterior, AFAR își va prezenta publicului proiectele prezente și din viitor. 

De la eveniment va lipsi însă europarlamentarul Maria Grapini. „Sunt mândră că AFAR Timișoara, asociația a cărei președintă fondatoare sunt, este activă și implicată, atât în planul dezvoltării antreprenoriale, cât și pe plan social, educațional sau cultural. În urma noastră rămân proiecte și inițiative de suflet, oameni mai fericiți, iar, pe viitor, garantăm un entuziasm și o implicare evidente! Suntem o echipă frumoasă, ambițioasă și activă! Le doresc o conferință reușită și mult succes!”, a precizat umanista.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/