Asociația Cuib de vise și-a deschis oficial porțile pentru cei care strigă după ajutor

51764615204 5bed8a8aa2 c

S-au oprit îngerii la Caransebeș, iar aripile lor s-au întins peste sufletele triste și mult prea încercate de soartă. Cuib de vise a devenit steaua călăuzitoare pentru magii cu inima mare.

Destinele a zeci de copii de pe raza municipiului Caransebeș primesc o nouă șansă la viață cu ajutorul unor oameni de bine, pentru care sentimentul de solidaritate este prioritar. „Nu este doar o trăire dulce amăruie care te încearcă doar în prag de sărbători, când Nașterea Mântuitorului aduce numai lumină și pace în inimile noastre, este vorba de mult mai mult. Este vorba despre noi, despre ei, despre voi”, spune Adina Pasere, fondatoarea Asociației „Cuib de vise”, recent înființată la Caransebeș.

51764213768 994a9d22df c

Un concert caritabil de o sensibilitate aparte, este primul pas pe care Asociația „Cuib de vise” l-a făcut în frumoasa călătorie intitulată ajutor pentru semeni. Corul Psaltic Ethos au fost cei cucerit publicul încă de la primul colind, pentru ca mai apoi, Adda & TheBand să ridice sala în picioare, fiind surpriza mult așteptată de către cei prezenți, un public ce a tânjit după un astfel de moment artistic și care a cântat la unison cu artista.

51764212838 22e82cc1d0 c

Zeci și sute de gânduri ale unor suflete zgribulite în frigul vieții au ajuns la Cuibul de vise și fiecare speranță are un singur ideal: acela de a se face auzită în vâltoarea zilelor noastre. Emoție, bucurie și speranță sunt elementele cheie care definesc „Cuibul de vise” și care îi dau forță pentru a materializa toate proiectele creionate de fondator și echipa sa.

51764213653 7e347ba090 c

„Suntem un ONG care se va ocupa de copii îndeosebi, dar și de vârstnici. Avem multe proiecte conturate în acest sens, iar primul a fost acesta, în Ajun de Crăciun, un concert caritabil pentru copiii din câteva centre sociale de pe raza municipiul Caransebeș. Am fost onorați de prezența și interesul manifestat de atât de multe persoane, care încă mai fac bine în jur încât acest fapt ne motivează și mai mult să luptăm pentru cauzele sociale.

Vestea bună este că suntem în discuții cu o multinațională din Timișoara care ne vor finanța și tragem speranțe că și alte zeci de suflete se vor bucura de ajutorul nostru. 

Știm că în centrele de plasament nu toți copii sunt mici și am dori să-i ajutăm și pe adolescenți, spre exemplu cu laptopuri sau cu o campanie de cursuri intensiv-engleză. Copiii de acolo au nevoie doar ca cineva care să le deschidă puțin mintea și să le dea speranță pentru o viață mai frumoasă. 

Îmi doresc să devenim mai buni, să ne uităm și la cei care nu au și să ne mulțumim cu puțin!” a declarat tânăra fondatoare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/