Asistent medical cu har de poet!

La exact un an de la apariția volumului „Doruri aprinse”, Casa de Cultură Moldova Nouă a fost gazda lansării celui de-al doilea volum de poezii semnat de Maricica Miloievici: „Pe aripile timpului” – semn că zona Clisurii Dunării începe să părăsească starea de repaus, de hibernare, în favoarea unei constante nevoi de cultură și cunoaștere.

Scriitori, slujitori ai bisericii, colegi de serviciu (asistenți medicali de la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă), autorități locale, prieteni și cititori – cu toții au fost prezenți alături de poeta clisureană în cadrul lansării volumului „Pe aripile timpului”. La fel cum i-a obișnuit în cadrul volumului „Doruri aprinse”, și în această carte scriitoarea vorbește despre iubire, natură, venerarea divinității, însă pune un accent deosebit pe trecerea ireversibilă a timpului, pe clipele care trebuie trăite și prețuite la momentul potrivit, clipe cu care s-ar putea să nu ne mai întâlnim vreodată.

Despre cea de-a doua reușită bifată de Miloievici, poetul și scriitorul Mihai Leonte, de altfel moderatorul celor întâmplate la Casa de Cultură, spunea: „Noi nu ne-am adunat aici în calitate de critici, să comentăm dacă ceea ce a făcut poeta e bine sau rău. Ne-am adunat aici pentru a marca continuitatea efortului depus, în materie de scriitură, și pentru a-i încuraja pe cei tineri să-și folosească darurile pe care le au. În cazul Maricicăi, darul de a scrie”.

Despre darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu a vorbit și Părintele Iconom Stavrofor, Iova Megheleș, care le explica celor prezenți: „Darurile pe care le-am primit în această viață sunt de la Dumnezeu. Darurile depind de noi – dacă alegem să le fructificăm sau nu. Pentru că, după cum știți, darul nefolosit este un furt. Iar darul pe care poeta Miloievici îl are ni-l transmite nouă, cititorilor. Este un fel de zestre culturală”.

Prezent în cadrul evenimentului a fost și primarul Adrian Torma, care, bucuros că în Clisura Dunării poeții au început să se-nmulțească, i-a mulțumit scriitoarei, afirmând: „Chiar dacă lucrează ca asistent, asta n-o împiedică să scrie așa de frumos. Maricica va avea destul de multe de spus în viitor”.

Despre ce sentimente o cuprind acum, cu ocazia lansării celui de-al doilea volum de poezii, Maricica Miloievici a explicat pentru expressdebanat.ro: „Sunt foarte emoționată și mă bucur foarte mult că mi-au fost alături prieteni, colegi, chiar și necunoscuți, cititorii mei care se bucură de versurile mele”.

Fire veselă, optimistă – scriitoarea ne-a dezvăluit că, și atunci când este la serviciu, pentru a le ridica moralul pacienților, pentru a-i scoate din tot felul de gânduri negre, aceasta le citește poezii. Lucru care, realmente, dă roade, după cum afirmă poeta.

Referitor la planurile de viitor în materie de poezie, Miloievici explică: „Eu venerez foarte mult Divinitatea, fără de care nu pot să pășesc în viață! În multe versuri asociez stările mele sufletești cu natura și îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru harul pe care mi l-a dat. Pentru acest lucru, vreau ca următorul volum să cuprindă poezii religioase!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/