Asfaltări și locuri de parcare în zona pieței din Oțelu Roșu

La Oțelu Roșu lucrările edilitare sunt în grafic. Așa cum edilul orașului a promis săptămâna trecută, zona pieței a fost asfaltată.

Luca Mălăiescu spune că urmează trasarea locurilor de parcare și asfaltarea Străzii Eminescu. Reamintim că valoarea lucrărilor este de 180.000 de lei. Pe lângă lucrările de asfaltare, primarul orașului de pe Valea Bistrei are în plan și modernizarea trotuarelor.

„Începem pavări pe trotuare, acolo unde încă nu am ajuns. Sunt bani de la bugetul local, 400.000 de lei. Mai întâi intrăm în cartierul Rozelor parțial, ce a mai rămas, apoi parțial în cartierul Tineretului, după care pavăm Strada Rugului, cea care duce la zona de agrement de la Gura Jgheabului”, ne-a precizat primarul orașului Oțelu Roșu.

Luca Mălăiescu intenționează ca, până în toamna acestui an, trotuarele menționate să fie finalizate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/