Scăpăm de coșmarul urcării pe autostrada spre Arad? Apare o nouă descărcare pe A1, iar alt drum se lărgește la patru benzi

Pentru cei care tranzitează vestul țării este adesea o provocare majoră să ajungă pe autostrada care leagă capitala Banatului de Arad. Acest lucru ar trebui să se îmbunătățească în viitor, deoarece urmează să se construiască un drum de legătură între DN 69 și urcarea pe autostrada de la Giarmata. De asemenea, în sfârșit, se poate da drumul la proiectul pe fonduri europene prin care drumul ce trece prin Dumbrăvița și Giarmata va fi lărgit la patru benzi.

Practic, Timișoara se va putea lăuda cu o a treia descărcare pe autostradă, legată de ieșirea din oraș de pe Calea Aradului, după cele deja existente de pe Calea Lugojului și Calea Sever Bocu, ultima ce presupune și anevoioasa traversare a comunelor Dumbrăvița și Giarmata. Proiectul „Drum de legătură autostrada A1 Arad –Timișoara –DN 69” a fost aprobat într-o recentă ședință de Guvern. Drumul va fi construit pe DN 69, de la intersecția șoselei care e considerată și drum european (E70) cu comuna Sânandrei. Practic, drumul de legătură va avea o lungime de 10 km și va avea două benzi. Conform autorităților, lucrărilor vor dura un an și jumătate. 

Finanțarea va veni de la Ministerul Transporturilor, dar va fi asigurată și din fonduri europene. Noul drum va costa 260 de milioane de lei. „Vor tranzita noul drum între 25.000 și 29.000 de mașini, estimează prognoza de trafic inclusă în proiect”, se arată într-o postare a președintelui CJT, Călin Dobra, pe contul său oficial de Facebook. Noua descărcare ar „degaja” de trafic Calea Sever Bocu, Dumbrăvița și Giarmata. Trebuie spus că din cauza traficului prin zonă, mulți timișoreni aleg să meargă în Arad pe DN 69 unde, deși nu pot rula cu viteza de pe autostradă, ajung în același timp sau mai repede în orașul vecin, deși trec și prin Orțișoara, Vinga și Șagu.

Dispar ambuteiajele din „pădurea de stâlpi” de troleibuz?

O altă veste excelentă pentru șoferi este că s-a dat în sfârșit „undă verde” pentru lărgirea la patru benzi a drumului din Dumbrăvița și Giarmata. Lărgirea șoselei o face Consiliul Județean Timiș, care a fost nevoit să aștepte ca instanța să dea o decizie, deoarece Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a cerut instituției să reanalizeze ofertele depuse la licitație. Instanța a dat dreptate CJT. „Acest fapt arată că ne-am făcut treaba în mod profesionist și am ales cele mai bune soluții pentru un proiect dorit și așteptat de foarte multă lume și care va ajuta enorm traficul rutier”, este mesajul postat de președintele Călin Dobra tot pe pagina sa de Facebook. 

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Proiectul „DJ 691: lărgirea la 4 benzi a sectorului km 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1 (km. 12+975)” va costa 52 de milioane de lei, iar finanțarea va fi una din bani europeni. Se va lucra pe tronsoane. Primul este cel de la sensul giratoriu de la intrarea în Dumbrăvița până la intersecția cu centura Timișoarei, iar al doilea este cuprins de la centură până la urcare pe autostradă. În prezent, pe DJ 691 în Dumbrăvița există stâlpi pentru troleibuze care flanchează drumul.

Deocamdată, în ceea ce privește urcările pe autostradă, Aradul stă mult mai bine decât Timișoara, cu patru căi de acces. Marele câștig al celor două lucrări este că traficul din nordul Timișoarei ar urma să se degajeze după ce totul va fi gata. Anul acesta, CJT se va apuca și de lărgit la patru benzi porțiunea mică de la sensul giratoriu de la capătul de linie de troleibuz 14 până la sensul giratoriu de la intrarea din Dumbrăvița.

Sursa foto: dumbravita-tm.ro

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/