Așadar, se poate! O comună cărășeană a făcut economie apelând la bunul simț al cetățenilor

Soluția identificată recent de o comună cărășeană în privința colectării gunoiului menajer dă roade. La doar două săptămâni, cantitatea de gunoi colectată s-a redus cu 40%.

A vorbit despre o schimbare și a reușit să o realizeze. Primarul Ion Poplicean este mulțumit de planul pe care l-a pus în aplicare la Sasca Montană. A dorit să îi mobilizeze pe cetățeni să colecteze selectiv și se pare că a reușit. La doar două săptămâni după ce anunța pe Facebook noua metodă de colectare a deșeurilor, primarul aduce o veste bună: cantitatea de deșeuri colectată s-a redus cu 40%, ceea ce însemnă o economie pentru bugetul local.

„Avem o veste bună… Ieri s-a ridicat gunoiul pentru prima dată de când am început să reciclăm și de când nu mai aruncăm în tomberoane resturi vegetale, moloz, electrocasnice etc. și așa cum ne-am așteptat, greutatea gunoiului menajer a scăzut considerabil. Dacă în mod normal până acum se ridicau de la 10 tone în sus, ieri s-au ridicat doar 6 tone. Vă mulțumim pentru efortul depus și bunăvoința de care ați dat dovadă”, anunță Primăria Sasca Montană.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Vă reamintim că primarul Ion Poplicean a găsit, la începutul lunii august, o metodă simplă de a face economie în ceea ce privește colectarea deșeurilor menajere: le-a mutat cetățenilor pubelele în fața fiecărei gospodării, iar în cazul în care vor arunca în ele și altceva decât deșeuri menajere, gunoiul lor nu va mai fi ridicat.

CITEȘTE ȘI: La unii se poate! Problema deșeurilor are soluții într-o comună cărășeană

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/