Artiștii Ramona și Petrică Vița, în vacanță cu japca! „Am fost agresată verbal și fizic!”

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraș-Severin a oferit miercuri dimineață un spectacol aparte, unul cu strigături, la care au fost invitați să participe, prin apel la 112, și polițiștii de la Ordine Publică!

Eșecul spectacolului extraordinar „Ansamblul Semenicul 50” a tensionat și mai mult atmosfera în instituția de cultură a județului, care oricum nu era ceea ce ar trebui, astfel că lucrurile au degenerat în această dimineață. „Domnul Petrică Vița, colegul nostru, a venit să-și ridice voucherele de vacanță. Cum doamna Ramona, soția sa, era plecată pentru a juriza un spectacol la Bocșa, a vrut să ridice și voucherele dumneaei. Doamna Nona Iorga a spus că nu este legal. Atunci a degenerat puțin discuția, domnul Vița a luat voucherele, inclusiv ale soției și a plecat. S-a ridicat tonul, dar nu au fost agresiuni fizice. Cred că se poate aplana conflictul în interiorul instituției, nu e nevoie de intervenția Poliției”, a relatat, pentru expressdebanat.ro, Titian Puichiță, directorul artistic, împuternicit însă la comandă pe perioada concediului de odihnă în care se află managerul Ioan Benga.

Consilierul juridic al instituției este cel care a apelat numărul de urgență, oamenii legii sosind la fața locului pentru a calma spiritele. „Am fost agresată verbal și fizic de către un salariat al acestei instituții pentru că mi-am permis să respect legea! Se distribuie voucherele de vacanță pentru anul 2019 și Petrică Vița a venit să le ia și pe ale doamnei. I-am spus că nu se poate, că sunt personalizate. A avut un exces de furie, a ridicat mâna să mă lovească, a început să-mi adreseze cuvinte jignitoare. De față a fost și domnul Titian Puichiță. Mi-a smuls voucherele din mână, a desfăcut toate plicurile, a semnat inclusiv în locul soției și a plecat. Am sunat la 112 pentru că astfel de episoade au mai fost. În asemenea manieră nu se mai poate. Eu sunt aici să respect legile țării, nu legea domnului Vița sau ale altei persoane. Niciodată nu s-au luat măsuri, deși am semnalat de fiecare dată astfel de lucruri”, a explicat Nona Iorga.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Marele artist Petrică Vița n-a binevoit să prezinte un punct de vedere despre cele întâmplate. Despre scuze nici nu poate fi vorba. O fi deja în concediu! După un așa spectacol, chiar merită puțină odihnă!

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/