AROGANȚĂ?!? Cărășenii conduc mai multe mașini nemțești decât Dacia

Mărcile germane Volkswagen, Opel, Audi și BMW sunt preferate de cărășenii care și-au înmatriculat autoturismele proaspăt achiziționate în primele șase luni ale lui 2014. Alături de ele, modele Dacia și Ford au intrat într-un top al celor care au primit număr de CS.

Parcul auto din Caraș-Severin număra la sfârșitul lunii august 64850 de autoturisme, în creștere cu circa 2000 de bucăți față de sfârșitul anului trecut, când se înregistrau 62972 de autovehicule, potrivit datelor oferite de comisarul-șef George Marinescu, de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Caraș-Severin.

În garajele sau parcările cărășenilor au intrat în primele șase luni ale anului aproape 370 de autoturisme, din care două treimi sunt mărci germane.

Cele mai populare mărci

Topul autoturismelor înmatriculate în județulCaraș-Severin indică drept cea mai populară marcă Volkswagen și ar arăta așa:

1. Volkswagen – 98

2. Opel – 64

3. Ford – 56

4. Audi și Dacia – 29

5. BMW – 19

Cărășenii și-au mai înmatriculat 13 autoturisme Skoda, căte 12 Peugeot și Renault, 7 Mercedes-Benz, 6 Fiat și câte 5 Mitsubishi și Suzuki.

Preferința șoferilor din Caraș-Severin pentru calitatea germană a autoturismelor reiese și din numărul acestora din totalul parcului auto al județului, la categoria autoturisme. Din cele peste 62970 de autoturisme care circulă în județ, aproape 22200 sunt germane: Volkswagen (9477), Opel (7920), Audi (2155), BMW (1603) și Mercedes-Bentz (1029).

Luată separat, marca româno-franceză Dacia deține însă supremația cu 18399 de autoturisme, de diferite modele, de la noi la vechi!

Ca element de culoare, cărășenii mențin în circulație 21 de mașini marca Moskvich.

Comments

  1. Adrian says:

    Aroganta ???
    Ha ha ha !!!
    Cu ce rost este pusa problema asta?
    Nu se stie deja de ce sunt preferate masinile nemtesti fata de cele produse in romania?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/