Arin Ispas, noul președinte al liberalilor din Caransebeș

arin ispas

În această după-amiază, la Caransebeș a avut loc conferința de alegeri la Organizația Municipală a PNL, prilej cu care s-a dat citire raportului de activitate al vechiului comitet și au fost alese noile structuri de conducere. Surprinzător, președintele nu este unul dintre numele cunoscute de liberali care au ocupat sau ocupă funcții politice și administrative locale, județene și naționale, ci o persoană care vine din mediul de afaceri.

Arin Ispas, în vârstă de 52 de ani, cunoscut proiectant, specialist în construcții civile industriale și agricole, membru activ al unui cunoscut club de caritate, al cărui președinte a și fost, ocupă de astăzi funcția de președinte al PNL Caransebeș.

Vicepreședinți au fost aleși: Marius Isac, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean, Andrei Ungur, ministru secretar de stat, Andra Pleșa, vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Naționale Protejate, Alin Purdescu, consilier local, Luminița Verdeș.

Ovidiu Chimigeriu va ocupa funcția de secretar, în timp ce Cornel Galescu, Mircea Brăgaru, Vasile Rafa, Cristian Dragomir, Nicolae Selner, Maria Ponețchi, Eugenia Mocanu, Petru Humiță și Andreea Poiana fac parte, ca membri, din noul comitet de conducere.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/