All-in! Zeci de absolvenți de liceu cărășeni au luat Bacalaureatul după contestații

we nailed it!

Au pariat că au știut și le-a ieșit! Numărul de candidați care au promovat examenul de Bacalaureat a crescut în Caraș-Severin.

Absolvenții de liceu care au contestat notele de la examenul de Bacalaureat au avut mână bună! Numărul celor care au trecut cu media cel puțin 6 a crescut de la 971 la 1009. Rata de promovare pentru absolvenții din sesiunea curentă și din promoțiile anterioare a urcat cu 2.29% și a ajuns la 60.75% în Caraș-Severin. Din nefericire pentru ei, restul până la 1.661 de candidați prezenți care nu au reușit să obțină notă de trecere vor trebui să se prezinte „în toamnă”. A doua sesiune de examen se desfășoară în perioada 16 august – 3 septembrie. Atenție! Înscrierile sunt stabilite pentru perioada 19-26 iulie.

Avem surprize de-a dreptul plăcute. Un candidat și-a mărit nota de la 7,95 la 9.45 la proba de Anatomie și fiziologie umană. La această probă au existat cele mai multe creșteri de peste 1 punct, semn că profesorii care au corectat la prima mână s-au grăbit. Alt candidat și-a crescut nota de la 8,20 la 9,15 la proba de Limba română. Posibil cel mai fericit să fie elevul din Moldova Nouă care a obținut nota 5.65 la proba de Limba română după ce a luat 4.1 în primă fază. La proba de Biologie vegetală, un absolvent „contestatar” din Caransebeș a obținut 6.1 de la 4.6. La proba de Logică și argumentare, absolventa a dat dovadă de mai mult spirit critic decât profesorii care i-au dat 7.7 când ea merita, de fapt, 9.65. În general, notele au fost mai mari după contestații, iar cele care au scăzut au fost simțitor mai mici, majoritatea cu câteva zecimi. Cu toate acestea, chiar dacă a încercat, al treilea absolvent de top din Caraș-Severin nu a obținut o notă mai mare. Astfel, județul rămâne cu cele două fete de nota 10, absolvente cu care ne putem mândri.

CITEȘTE ȘI: Bi-interviu cu fetele de 10 din Caraș-Severin! „Viitorul meu este 100% în România”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/