Arici la buzunarul fondurilor europene pentru cultura din Berlişte. Căminele din comună îşi pun baza în bugetul local şi în fondurile guvernamentale

Reabilitarea și modernizarea a două instituții culturale din comuna Berliște nu mai așteaptă după pușculița generoasă a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Sărit din schema absorbției fondurilor europene, primarul Nicolae Orăvicean pune la bătaie câteva sute de mii de lei provenite din bugetul local și din ajutorul venit de la Ministerul de Finanțe pentru straiele noi ale căminelor culturale din Milcoveni și Berliște.

Cu vorba dulce și cu teancul de hârtii pentru obținerea finanțării unor intervenții masive în cele două cămine culturale de pe raza UAT-ului pe care îl conduce, șeful administrației publice locale din Berliște nu a obținut un alt răspuns decât că proiectul depus în acest sens nu a intrat la plafonul de finanțare al AFIR-ului. În consecință, acesta a luat decizia să bage mâna în buzunarul bugetului local, 180.000 de lei având ca destinație demararea lucrărilor la cele două construcții, așteptând ca, între timp, să mai primească ceva bani pe partea de investiții, asta pentru a-și putea continua planul la capitolul cultură.

Odată cu venirea la putere a Guvernului Orban, comuna cărășană a primit un ajutor semnificativ la capitolul dezvoltare, ceea ce înseamnă că straiele pe care le vor îmbrăca edificiile se ridică la 350.000 de lei fiecare.

Referitor la modificările ce vor fi aduse celor două cămine, edilul-șef a detaliat: „Cu acești banii vor fi înlocuite învelitoarele, se va face termoizolarea clădirilor, înlocuirea pardoselilor, partea de rețele de canalizare și apă, partea de instalații electrice, grupuri sanitare, dar și instalațiile termice. Aici nu intră dotările și nici centrala pentru că nu ne vor ajunge banii. În documentația tehnică, întreaga investiție se ridică undeva la un milion de lei”.

Cum jumătățile de măsură nu-și pot produce efectul în funcționarea la parametri normali a căminelor culturale din Berliște și Milcoveni, șeful administrației publice locale cărășene ia în calcul depunerea unui proiect pe CNI pentru a veni în completarea puzzle-ului care vizează activitatea culturală. Astfel, printre minusurile pe care le-ar putea acoperi Compania Națională de Investiții se pot enumera: modernizarea scenelor, dotarea cu mobilier specific, dotarea cu echipamente audio-video, amenajarea curților interioare ale celor două clădiri.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/