Arest prelungit pentru moartea polițistului de frontieră Boban Budimir

Autorul accidentului tragic din noaptea de 13 spre 14 februarie de la Moldova Nouă, în care Boban Budimir (foto), un polițist de frontieră în vârstă de 24 de ani și-a pierdut viața, plătește în continuare pentru că a condus rupt de beat și pentru că a fugit de la locul faptei, abandonându-și colegul polițist.

Alin Gheorghe Sporea a cerut Judecătoriei Moldova Nouă să-i revoce măsura preventivă a arestului, măsură luată imediat după tragicul eveniment soldat cu moartea unui om și rănirea altor doi, chiar înainte de Paști. Fără succes însă!  Tânărul, și el polițist de frontieră, a contestat decizia instanței din Moldova Nouă, numai că și judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Caraș-Severin a considerat că nu se impune luarea unei măsuri preventive mai blânde. Ca atare, a respins contestația și Alin Sporea rămâne în continuare cercetat pentru ucidere din culpă, conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului fără acordul Poliției în stare de arest preventiv.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV. Un sfert de oră de mister total în cazul accidentului în care a murit polițistul de frontieră Boban Budimir (UPDATE)

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/