„Arabela”, atac la Consiliul Județean. ILIE IOVA: „Nu e niciun fel de patimă!”

 

Controversatul om de afaceri, care deține Aeroportul din Caransebeș, se simte lezat de atitudinea celui mai înalt for al județului, care încearcă să facă dreptate. Consilierii județeni s-au supărat că Axente Obrejan n-ar fi plătit redevența și n-a făcut investițiile pentru care s-a angajat.

Chiar și așa, în ciuda supărărilor afișate de nivel de Consiliu Județean, „Arabela” crede că este îndreptățit să administreze în continuare sutele de hectare de teren, precizând că a investit până acum milioane de euro. Asta, deși în perimetrul aeroportului halele sunt degradate, iar de zboruri care să plece din Caransebeș nici nu poate fi vorba. Prin urmare, Obrejan le-a trimis o adresă consilierilor în care a încercat să explice că el și-a făcut datoria ca la carte. Printre explicații însă n-a uitat să arunce cu acuze.

„Având în vedere acțiunile pe care ne considerăm îndreptățiți să le apreciem ca fiind ostile, întreprinse în ultimul timp de angajați ai CJ CS la adresa societății noastre, acțiuni care urmează să fie legitimizate prin votul dvs., pentru a avea o imagine echilibrată și corectă asupra situației de fapt, ne vedem obligați să vă informăm asupra situației în care se află SC Aeroportul Caransebeș SA față de CJ CS, astfel încât să puteți hotărî în cunoștință de cauză”, precizează Obrejan. Scrisoarea acestuia se încheie în același ton: „Considerând atitudinea CJ CS inacceptabilă și comportamentul angajaților săi abuziv, vă rugăm să verificați cele relatate de noi și să vă exprimați votul în cunoștință de cauză”.

Se respectă Legea!

Vicepreședintele forului, Ilie Iova, cel care acum se află la cârma Consiliului Județean în absența lui Sorin Frunzăverde, a fost extrem de categoric și nu s-a lăsat impresionat de informările transmise.

„După părerea mea, lucrurile merg normal. Ce am citit în adresa care ne-a fost trimisă, am fost luat prin surprindere că acolo se dau alte conotații acestui contract. Eu știu un singur lucru. Între Consiliul Județean și Aeroportul Caransebeș există cu contract. Cu clauze de reziliere și tot ce înseamnă un contract, durată, cu tot. Dacă se respectă ad literam, înseamnă că părțile nu au ce discuta. În momentul în care una dintre părți sesizează o problemă, nu pot să nu iau măsura de a-i propune Consiliului care a fost de acord, să îi aduc în atenție faptul că nu s-a plătit redevența, că nu s-au plătit niște sarcini din contract. De aici, am intrat într-o polemică pe care eu o văd, la urma urmei, soluționată de al treilea reprezentant, legiuitorul. Aici nu e loc de interpretare și nu e niciun fel de patimă, absolut nimic!”, a precizat Ilie Iova.

Subiectul va fi reluat în discuție într-o ședință următoare. Reamintim că anul trecut, pe 14 iulie, oamenii legii au percheziționat casa lui Axente Obrejan, suspectat de evaziune fiscală într-un dosar al cărui prejudiciu adus statului român se ridică la 5 milioane de lei.

 

 

Comments

  1. si ce sa intelegem din articolul asta? says:

    Pai si de ce nu dati toata adresa pe care au trimis-o, ci numai unele pasaje trunchiate?

  2. Doru says:

    Articol de vacanta, scris din burta.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/