Aquaparc de 13 milioane de euro, la Buziaş!

casinoherculane by sungarden

Buziaşul face toate demersurile pentru a atrage vizitatori şi pentru a fi un pion important pe harta turistică a României. Construirea unui aquaparc, de ţinuta celor din ţara vecină, este un exemplu în acest sens. Proiectul este însă unul de durată, care avansează încetul cu încetul.

Sorin Munteanu, primarul oraşului, a explicat că proiectul a depăşit faza de prefezabilitate, urmează să obţină resurse financiare pentru partea tehnică, apoi să  depună cerere de finanţare pentru execuţia efectivă a lui. Suma totală la care ajunge aquaparcul este de aproape 13 milioane de euro, iar suprafaţa pe care se întinde este de 3,2 ha.

,,Este un proiect pe termen lung. Avem deja studiul de prevezabilitate pe l-am trimis la Ministerul Dezvoltării. Urmează să obţinem finanţare în vederea elaborării documentaţiei tehnice pentru realizarea proiectului. Această finanţare poate fi obţinută tot pe fonduri europene, fiind vorba de o sumă mare pentru proiecte care sunt evaluate între 3 şi 15 milioane de euro. Suntem în analiză la ADR pentru fişa de proiect şi am siguranţa că vom obţine banii. În urma discuţiilor pe care le-am avut şi cu cei de la Minister şi cu cei de la ADR, există şanse să obţinem finanţare pentru partea tehnică a proiectului, iar aceasta se va lega de finanţările din 2021-2027 ce vor veni prin Programul Operaţional Regional pentru execuţie”, a precizat Sorin Munteanu, primarul oraşului Buziaş.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

În proiectul aquaparcului este prevăzută o zonă de parcare de 280 de locuri, o zonă de intrare cu vestiare, dar şi una rezervată restaurantelor. De asemenea, este prevăzută o zonă pentru relaxare, piscine acoperite şi piscine de exterior, dar şi locuri pentru copii, cu tobogane. Va fi şi un centru SPA cu ape minerale şi tratament. Va exista totodată și o sală multifuncţională pentru conferinţe.

Din estimările edilului, doi ani de zile va dura partea tehnică a proiectului şi între doi sau trei ani realizarea lui, astfel că în aproximativ cinci ani turiştii vor putea beneficia în staţiune de un aquaparc cum văd doar peste hotare. Acesta este gândit pentru o capacitate medie de aproape 1.500 de persoane pe zi.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/