Aprobarea taxelor locale pentru anul viitor, motiv de șicane politice la Caransebeș

Aprobarea taxelor și impozitelor locale pentru anul viitor a dat bătăi de cap consilierilor locali din Caransebeș, care s-au războit în amendamente, propunerea primarului Felix Borcean nefiind luată în considerare.

Primarul Caransebeșului a inițiat un proiect de hotărâre privind majorarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2020 cu 10%, aproximativ jumătate din creștere fiind obligatorie pentru că ține cont de indicele de inflație. Astfel, majorarea propriu-zisă ar fi cu 5%.

Și cum spectatorii aflați în sala de ședință a Consiliului Local ar zice că nici nu a deschis bine primarul gura că a și fost mâncat de vulturi, vă explicăm și de ce. Primul amendament a venit din partea social-democraților, care au propus ca impozitele să fie majorate doar cu indicele de inflație, adică 4,6%, propunere la care liberalii au votat împotrivă. Și cum a venit rândul ca propunerea inițială să fie supusă la vot și totul a decurs foarte repede fără să se solicite explicații de la directorul Serviciului de Impozite, aflat în sală, liberalii au votat și împotriva inițiativei lui Felix Borcean, încă colegul lor de partid, demonstrându-i-se acestuia încă o dată că a rămas singur.

Nu e nicio surpriză, a spus primarul. „Eu am propus o mărire de 10% pe anul viitor, dar s-a ajuns în situația ciudată de a ne gândi că, dacă ne luăm după spusele șefei de direcție, Oana Nicoară, până la 30 aprilie trebuiau aprobate impozitele, în caz contrar ele se vor majora cu 100%, conform unei ordonanțe de urgență a Guvernului. Eu am mai spus lucrul acesta, că votul în Consiliul Local nu trebuie să fie pur politic… Eu cred că trebuie să ne dezbrăcăm de haina politică când este vorba de interesul local, pentru că exemplul a fost chiar azi când consilierul Alexandru Stănescu a depus jurământul față de comunitate, și ați văzut că nu a ținut cont de comunitate nici la proiectul lui Bogdea pentru elevi, nici la majorarea de impozite cu un procent foarte mic”, a menționat primarul Borcean.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

CITEȘTE ȘI: Vot la comandă politică, în defavoarea elevilor!

Pentru picanteria ședinței, consilierii social-democrați nu au apucat să voteze în nici un fel, consilierul Florin Bogdea a menționat că nu au votat pentru, dar, când au fost întrebați dacă se abțin sau sunt împotrivă, pesediștii nu au apucat să ridice mâna. Nu că ar fi schimbat cu ceva situația, însă Bogdea a rugat-o pe secretara de ședință să menționeze în procesul-verbal.

În final, directorul economic Horia Irimia a venit cu un citat din lege, care se pare că momentan nu obligă la majorare, dar cică trebuie să se acționeze până la sfârșitul anului pentru a nu fi obligați să dubleze impozitele.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/