Școala gimnazială din Padina Matei va fi reabilitată și modernizată pe bani europeni. Lucrările vor demara, cel mai probabil, în prima parte a anului viitor.
Administrația locală din Gârnic a obținut o finanțare europeană de 2,8 milioane de lei, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru reabilitarea unității de învățământ din localitatea Padina Matei, unde există și cea mai mare populație școlară din comună. Proiectul tehnic este gata, urmând în perioada imediată scoaterea la licitație a investiției.
„Ne mai lipsește un aviz de la Direcția de Sănătate Publică, după care vom solicita eliberarea autorizației de construire și vom scoate lucrare la licitație pentru a găsi un constructor potrivit. Dacă nu vor exista contestații, lucrările vor demara la școală în prima parte a anului viitor. Sperăm că va fi așa, pentru că ne dorim să vedem școala gata cât mai curând”, a declarat primarul comunei Gârnic, Nicolae Tismănariu.
Cei aproape trei milioane de lei obținuți de Primăria Gârnic din fonduri europene vor fi investiți atât în lucrări de reabilitare, cât și de eficientizare energetică.
FOTO: Așa arată proiectul realizat pentru școala din Padina Matei