Grădina de vară Capitol din Timișoara a ajuns aproape o ruină și rămâne închisă

gradina de vara a salii capitol din timisoara (1)

Unul din simbolurile orașului Timișoara – Grădina de vară Capitol, singurul spațiu pentru proiecții multimedia în aer liber este încă interzisă publicului. Aceasta se întâmplă în anul Capitalei Europene a Culturii.

Grădina de vară a fostului cinematograf Capitol ar fi trebuit să fie unul din obiectivele de infrastructură culturală pentru care guvernul să aloce un buget de reabilitare. Nu s-a întâmplat așa. Locul trăiește astăzi doar prin amintirea generațiilor care au avut prilejul să îl cunoască.

Situată lângă fostul cinema Capitol construit în anul 1929, Grădina de vară a fost în trecut locul perfect pentru proiecții de filme în aer liber, spectacole și concerte. Putea găzdui pe scaune până la 800 de spectatori. Astăzi, grădina este într-un proces avansat de degradare, chiar dacă acolo au fost făcute, de-a lungul timpului, câteva proceduri de igienizare.

„În 2014, după un efort important și consistent de reparații și igienizări, reușeam să redeschidem grădina pentru timișoreni după 25 de ani de degradare și de lipsă de folosință pentru evenimentele importante ale orașului. Era, la momentul respectiv, un spațiu care urma să găzduiască și a găzduit, de altfel, festivaluri de film, concerte și alte tipuri de evenimente. Mii și mii de timișoreni s-au putut bucura pentru câțiva ani de redeschiderea grădinii de vară Capitol. În paralel, însă, pentru echipa de la primărie, la momentul respectiv era evident că avem nevoie de mai mult decât atât și că avem nevoie de un proiect de reabilitare și de modernizare a grădinii de vară, alături de clădirea filarmonicii. La rândul său, una cu mari nevoi din punct de vedere acustic, din punct de vedere constructiv, astfel încât să se poată ridica la nivelul unei filarmonici de Capitală Europeană a Culturii până anul acesta.”, a povestit fostul viceprimar al Timișoarei, Dan Diaconu.

Gradina de vara Capitol din Timisoara

Gradina de vara Capitol din Timisoara

Proiectul a fost demarat în 2019 și prevedea intervenții spectaculoase la grădina de vară: un acoperiș retractabil, toată zona de vizionare urma să fie refăcută, spațiul din preajma grădinii – reabilitat. Pe scurt, se dorea să fie un spațiu de mari dimensiuni, în aer liber, ultracentral, pentru organizatorii de evenimente culturale ale orașului. Intenția era și de reabilitare a fostului cinematograf, astăzi sediul Filarmonicii Banatul.

„Ambele proiecte au fost incluse de către administrația din care am făcut parte, la momentul respectiv, în cadrul obiectivelor de investiții din ordonanța de urgență din anul 2019 cu privire la capitala europeană a culturii. Din păcate, în 2020, odată cu alegerile, la acest proiect s-a renunțat complet, în anul 2023, Grădina de vară a Capitolului arată într-un hal fără de hal, din punctul meu de vedere. Am mai fost anul acesta la un mic eveniment, arăta îngrozitor. E păcat, ar fi avut o șansă imensă, dacă lucrurile ar fi fost realizate la timp. Astăzi, grădina e mai degrabă o rușine a Timișoarei, în loc să fie un spațiu emblematic pentru oraș.”, a mai spus liberalul Dan Diaconu, în prezent consilier local în CL Timișoara.

sala capitol din timisoara, sediul filarmonicii banatul

De regulă, grădina de vară găzduiește stagiunea estivală a Filarmonicii Banatul. Nu și anul acesta.

„Anul acesta, din cauza acestui proiect imens, Gurre-Lieder Schönberg, din păcate nu vom susține concerte în grădina de vară, dar ne plănuim în anii viitori să avem această stagiune estivală unde să invităm publicul timișorean în aer liber, în locația centrală numită grădina de vară. Pentru anul ce urmează ne dorim foarte mult reabilitarea acestei grădini și trecerea în circuitul, să zicem, cultural al tuturor operatorilor. Sperăm să putem să reușim acest lucru și ne bucurăm foarte mult că putem administra acest obiect.”, a declarat pentru expressdebanat.ro Ovidiu Andriș, managerul Filarmonicii Banatul din Timișoara.

Cel mai recent, grădina de vară a fost folosită, în luna iulie, în cadrul festivalului de film „Ceau, Cinema!”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/