Aproape 90.000 de pastile de iodură de potasiu vor ajunge în farmaciile din Caraș-Severin

iodura potasiu 2
untitled design set 970x90 px

Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin anunță că aproape 90.000 de pastile de iodură de potasiu vor ajunge în cele 16 farmacii din județ, angrenate de Ministerul Sănătății în campania de distribuire a acestor comprimate.

Comprimatele de iodură de potasiu vor fi împărțite către distribuitorii de medicamente. Aceștia, la rândul lor, le vor da mai departe farmaciilor. Așa cum anunța Express de Banat încă de vineri, 24 iunie, în Caraș-Severin este vorba despre 16 farmacii din Reșița, Caransebeș și una din Oțelu Roșu (lista lor poate fi consultată AICI).

„Vom distribui 89.800 de comprimate către aceste firme care distribuie medicamente la rândul lor, iar din 1 iulie medicii de familie vor putea prescrie persoanelor eligibile aceste comprimate pe care le vor ridica de la farmacie împreună cu flyere care prezintă în amănunt modul de administrare a acestor comprimate.”, ne-a declarat Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al DSP Caraș-Severin.

publicitate ziar expresb 1000x100

Pastilele se vor administra doar sub îndrumarea medicului și doar în cazul unui incident nuclear. Farmaciile sunt obligate să raporteze în fiecare săptămână direcțiilor de sănătate publică consumul comprimatelor de iodură de potasiu.

Comprimatele de iodură de potasiu pot fi consumate de persoane cu vârsta între o lună și 40 de ani. Potrivit Ministerului Sănătății, nu se recomandă profilaxia cu iodură de potasiu pentru persoanele de peste 40 de ani.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/