Aproape 300 de medici din vestul țării, implicați în proiectul „Totul pentru inima ta”. Peste 160.000 de pacienți din țară vor fi evaluați

ric cardiovascular
untitled design set 970x90 px

Peste 160.000 de persoane vor fi incluse într-un program de screening în bolile cardiovasculare. „Totul pentru inima ta” este numele proiectului realizat de Institutul Național de Sănătate Publică, în colaborare cu Societatea Română de Cardiologie și împreună cu medicii de familie, baza în ceea ce privește programele de prevenție.

Scopul proiectului, al cărui start se dă vineri, 15 octombrie, este promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare prin creșterea accesului la servicii de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale. Practic, se vor organiza programe de sănătate pentru identificarea pacienților cu risc cardiovascular.

„Va trebui să identificăm factorii de risc la peste 162.000 de persoane care vor fi incluse în acest screening, la nivel național. Vor fi opt centre regionale de screening cardiovascular și vor fi implicați medicii de familie din aceste regiuni. În regiunea de vest, care cuprinde județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara eu sunt expertul. Există și un expert județean, un medic de familie, care a luat legătura cu medicii din zona urbană și din zona rurală pentru a identifica pacienți cu factori de risc nedetectați până în prezent. Nu ne adresăm numai pacienților deja cunoscuți cu boli cardiovasculare. Ne adresăm și pacienților din mediile favorizate deoarece acești pacienți nu sunt asigurați și nu au posibilitatea să se adreseze unui medic. Și atunci venim în sprijinul lor cu două consulturi medicale. Vom avea undeva la 60 de medici din rural și urban incluși în acest proiect. Poate vor fi mai mulți. În orice caz sunt patru județe, deci în zona de vest vor fi incluși undeva la 300 de medici. Și fiecare medic va consulta între 180 și 200 de pacienți care provin din aceste categorii nefavorizate sau care nu au fost depistați cu patologie cardiovasculară”, a explicat medicul Mihai Iacob, președintele Societății Timiș de Medicina Familiei.

publicitate ziar expresb 1000x100

Pentru identificare, pacienții vor fi întrebați de factorii de risc majori cardiovasculari.

„Fumatul, consumul de alcool, obezitate, sedentarism. În aceste proiecte se face o pregătire excepțională a acestor medici de către specialiști cardiologi și se va face și dotarea cu anumite aparate. EKG-uri computerizate, aparate de monitorizare continuă. Pe de altă parte, se vor face și investigații de laborator gratuite. Suntem în pregătire cu acest proiect, dar din 15 octombrie ar trebui să înceapă. Depinde și de cum evoluează pandemia. Medicii își vor alege din bazele de date pacienții pe care îi poate identifica și îi vor chema pentru screening, pentru identificarea factorilor de risc. După ce au fost identificați acești factorii de risc, medicul de familie va face investigațiile paraclinice. Dacă pacientul este cu patologie, va fi trimis la centrele de excelență cardiovasculare și cred că vor beneficia nu numai de profilaxie, nu numai de includere într-o clasă de risc, ci și de tratament”, a mai explicat Mihai Iacob.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/