Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara au pus în executare, luni dimineață, 22 de mandate de percheziție domiciliară în Timiș, Arad și Caraș-Severin. Autoritățile bănuiesc 10 persoane că dețin și comercializează țigări nemarcate fiscal cu timbru autohton care provin din contrabandă, prejudiciind bugetul statului.
Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
„În urma perchezițiilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 11.767 de țigarete de diferite mărci, suma de 1.000 de lei, 700 de euro, mai multe telefoane mobile și înscrisuri.”, a transmis IPJ Timiș.
Activitățile au beneficiat de sprijinul Biroului de Operațiuni Speciale, polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și a jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara.
Foto: arhivă