Apele au făcut ravagii în județul Timiș! Ploile continuă! [FOTO/VIDEO]

Peste 100 de gospodării au fost afectate de ploile căzute în ultimele ore. Pompierii timișeni au intervenit la foc continuu, fiind solicitați să evacueze cantitățile uriașe de apă din casele și curțile oamenilor.

Localitățile cele mai afectate au fost Bara, Cladova, Ierșnic și Ohaba, acolo unde au fost înregistrate scurgeri importante de pe versanți și ploi puternice.

În localitatea Bara au fost trimiși la fața locului doi ofițeri, 13 subofițeri, un maistru militar și doi elevi. Ei au intervenit cu șase autospeciale, două bărci, șase motopompe, o electropompă, un microbuz de transport persoane și o autospecială SMURD pentru evacuarea apei din 20 de gospodării.

La Cladova, tot din cauza scurgerii apei de pe versanți, au fost afectate 30 de gospodării. Au intervenit opt subofițeri cu două autospeciale, trei motopompe de capacitate mare și o barcă.

La Ierșnic, în urma scurgerilor de pe versanți, au fost inundate 25 de gospodării. Pompierii timișeni au trimis la fața locului doi ofițeri, 13 subofițeri și doi elevi. S-a intervenit cu patru autospeciale, o autospecială de serviciu, două bărci, trei motopompe de mare capacitate, o electropompă și un generator electric.

În localitatea Ohaba Lungă au fost inundate 30 de gospodării și 15 case, în urma precipitațiilor abundente. ISU Banat a trimis aici doi ofițeri și 13 subofițeri. Ei au intervenit cu o autospecială de serviciu, două autospeciale de intervenție, o barcă, o motopompă și o electropompă.

În localitatea Făget, în urma precipitațiilor puternice, au fost inundate două gospodării. Cinci subofițeri au intervenit cu două autospeciale de intervenție, două motopompe și o electropompă.

La Sânnicolau Mare, două case au fost inundate. Pentru înlăturarea apei, la fața locului s-au deplasat un ofițer, doi subofițeri și doi elevi. Ei au intervenit cu o autospecială de serviciu, o autospecială de intervenție, 2 motopompe și o electropompă.

Județul Timiș rămâne în continuare sub avertizare meteorologică.

„Având în vedere faptul că ploile continuă şi astăzi, iar la nivelul județului este valabil un cod galben de averse descărcări electrice și intensificări ale vântului, pentru a împiedica inundarea gospodăriilor şi pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale recomandăm populației să asigure curățarea șanțurilor și a rigolelor de scurgere. Totodată, avertizăm cetățenii ca pe timpul manifestării fenomenelor meteo periculoase să limiteze activitățile în aer liber, iar în cazul producerii viiturilor, să nu se deplaseze prin curenții de apă (pietonal, cu căruțe sau alte mijloace de transport) și să se adăpostească în zone înalte și sigure”, transmit reprezentații ISU Banat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/