Apa mai așteaptă, gazul e în grafic în Valea Cenchii

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Pentru locuitorii cartierului caransebeșean Valea Cenchii vine și o veste bună la început de an din partea administrației publice locale. Primarul Felix Borcean le-a promis că proiectul de introducere a rețelei de gaz se va finaliza până la sfârșitul anului.

În ședința de Consiliu Local, primarul Caransebeșului l-a rugat pe reprezentantul cartierului, Gheorghe Tiuc, prezent pentru a aduce la cunoștința aleșilor locali problemele pe care le au cetățenii cu apa din forajul existent, să le transmită localnicilor că dacă, pentru introducerea rețelei de apă mai au de așteptat, de rețeaua de gaz este sigur:

Nu depinde de noi introducerea rețelei de apă, este proiect al societății Aquacaraș pe un program european, de aceea am realizat acest foraj, ceea ce vă pot spune este că până la sfârșitul acestui an vor avea rețea de gaz în cartierul Valea Cenchii. În vară, în toamnă se va lucra la introducerea țevilor, și nu numai în Valea Cenchii și în zona Gării și Teiuș. Că urmează racordurile, că există un efort financiar și din partea lor, oamenii știu acest lucru.”, a declarat primarul Felix Borcean.

Edilul a mai precizat că în prezent proiectul se află în faza de licitație pentru desemnarea firmei de execuție.

Marea piatră de încercare a venit din zona Gării, fiind nevoie de avizul CFR, dar cum și cei din zona stației CFR sunt interesați și a locuințelor din zona CFR, sper ca lucrurile să se miște mai repede.”, a mai declarat Felix Borcean.

STPT job 1000x200

CITEȘTE ȘI:

Primarul Felix Borcean a descălecat în Valea Cenchii. „Sper ca anul viitor oamenii să se poată racorda la rețeaua de gaz”

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/