Apă caldă în fiecare sală de clasă!

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Doar Dumnezeu îi ocrotește pe copiii care au început noul an școlar la Băile Herculane! Avertismentul a fost lansat de social-democratul Gheorghe Orza, acesta fiind revoltat de lipsa de implicare a actualei administrații publice locale pentru asigurarea unor condiții de siguranță în plină pandemie de coronavirus.

Candidatul PSD pentru Primăria Băile Herculane nu poate asista indiferent la riscul major la care sunt supuși elevii din oraș și îi cere de urgență primarului Cristian Miclău să ia măsuri, să asigure sumele necesare pentru ca în sălile de clasă să fie eliminat pe cât posibil riscul răspândirii acestui temut COVID-19.
A început școala și trebuie să avem grijă. Eu am propus, văd că la Timișoara s-a și pus în aplicare, ca apa caldă să existe în fiecare clasă. Copilul trebuie să se spele non-stop pe mâini. Repetă specialiștii asta la televizor în fiecare zi. Eu nu am văzut dezinfectante nici măcar în scările de bloc din Herculane, cu atât mai puțin în școli. Nu ne putem juca. Acest virus este letal, o arată cifrele din fiecare zi. Apa caldă, dezinfectanții sunt chestiuni obligatorii în această perioadă, iar administrația publică are obligația de a asigura copiilor o sală de clasă sigură.”, a comentat Gheorghe Orza.
Preocupat cu adevărat de siguranța și educația copiilor din Herculane, social-democratul a subliniat că politica nu are ce căuta în sistemul educațional și nici în cel de sănătate, că în această perioadă complicată protecția copiilor ar trebui să fie și pentru actuala administrație din oraș principala prioritate.

(E)

Muzeul TM
banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/