Primăria Comunei Buchin, împreună cu Brantner Servicii Ecologice SRL, operatorul serviciului de salubrizare, anunță desfășurarea unei campanii de colectare a deșeurilor voluminoase, a deșeurilor periculoase provenite din deșeurile menajere și a deșeurilor textile, în data de 16.04.2026, între orele 09:00 – 14:00, pe raza comunei Buchin.
Locațiile de colectare vor fi aceleași ca și data trecută:
- In spatele Căminului Cultural Buchin
- In fata Caminului Cultural Prisian
- Pe platforma betonată din fața Căminului Cultural din Valea Timișului
- În centru lângă Biserica Ortodoxă Poiana
Se colectează:
- Deșeuri voluminoase:
- Mobilier vechi, saltele, tocuri și uși, obiecte de mari dimensiuni (articole de recreere, jucării voluminoase, obiecte sanitare – cadă, vas WC, chiuvete), covoare, mochete, mobilier de grădină etc.
- Deșeuri periculoase din deșeurile menajere:
- Ambalaje în care au fost depozitate vopsele, lacuri, uleiuri, grăsimi, pesticide, insecticide, detergenți cu conținut de substanțe periculoase;
- Recipiente sub presiune provenite de la produse de igienă;
- Materiale de curățenie sau îmbrăcăminte de protecție contaminate cu substanțe periculoase.
Deșeuri textile:
- Îmbrăcăminte, încălțăminte, perdele, draperii și alte materiale textile de uz casnic necontaminate cu substanțe periculoase (acestea trebuie depuse în saci de plastic).
NU se colectează:
- Anvelope uzate sau elemente rezultate din dezmembrări auto;
- Deșeuri din construcții (moloz, garduri, elemente de împrejmuire etc.);
- Medicamente și instrumente medicale;
- Aparate electrice și electrocasnice
”Rugăm cetățenii comunei să aducă deșeurile la punctele stabilite în ziua campaniei, în intervalul orar menționat. Prin această acțiune, contribuim împreună la un mediu mai curat și mai sănătos!”, transmit reprezentanții primăriei.