Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în colaborare cu Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, invită agenții economici la o noua sesiune de informare privind aplicarea legislației în domeniul protecției consumatorilor și impactul acesteia asupra activității operatorilor economici.
Seminarul are loc în data de 20 aprilie 2026, ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22 (et.I). Evenimentul își propune să ofere firmelor clarificări privind obligațiile legale, practicile comerciale permise și aspectele frecvent întâlnite în controalele autorităților, pentru a sprijini mediul de afaceri în respectarea cadrului legal și evitarea sancțiunilor.
Temă principală este:
Aplicarea prevederilor Legii nr.363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte, înșelătoare sau agresive ale comercianților în relația cu consumatorii.
Din partea CJPC Timiș participă:
În cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri, specialiștii CJPC Timiș vor aborda și alte aspecte relevante din domeniu, oferind clarificări inclusiv asupra prevederilor O.U.G. nr. 18/26 martie 2026, act normativ care introduce modificări și abrogări privind încheierea contractelor la distanță pentru servicii financiare, în contextul noilor realități digitale și comerciale.
Seminarul oferă participanților posibilitatea de a adresa întrebări referitoare la probleme sau spețe cu care se confruntă în activitate și de a primi răspunsuri avizate și bine fundamentate, cu exemple practice din activitatea curentă.
Participarea este gratuită.
Înscrierea se face prin completarea formularului de participare disponibil la adresa:
https://www.cciat.ro/formular/index.php?cdx=axu.