Antonia a făcut valuri la Moldova Nouă!

Ultima zi din cadrul spectacolului dedicat sărbătorii orașului Moldova Nouă a fost una de-a dreptul incendiară, Antonia hipnotizând pur și simplu un public în delir! 

Startul petrecerii pe scena de lângă Dunăre a fost dat de Patza, un tânăr licean din localitate, care, prin versurile „poeziei de stradă”, a țintit, fără echivoc, în inimile publicului adolescentin. Entuziasmul tinerilor prezenți a început să crească în intensitate odată cu apariția băieților de la Noaptea Târziu, maeștrii parodiilor pe YouTube observând că toți cei prezenți i-au întâmpinat cu lecția învățată, fiecare tânăr meritând să promoveze cu nota 10 examenul versurilor cu tentă ironică.

O surpriză reală a fost prezența lui Rapp’Aga, care, în rime hip-hop, a îndrumat mulțimea să lupte pentru idealurile alese, ignorând ideea de manipulare în masă. Totodată, tânărul a încercat, prin intermediul muzicii, dar și prin intermediul mesajului transmis, să-l determine pe edilul Torma să renunțe la ideea demisiei din Primărie, însă politicianul a fost de neclintit în acest sens.

De asemenea, în cadrul evenimentului au fost decernate și premiile câștigătorilor podiumului în cadrul competiției sportive cu peste 40 de ani de tradiție: Campionatul de Minifotbal ,,Cupa de vară”.

Explozia de bucurie maximă s-a produs ceva mai târziu când, rând pe rând, artiștii bucureșteni Nicoleta Nucă, Mark Stam și Antonia au pus stăpânire pe scena de la Moldova Nouă, show-ul livrat celor prezenți fiind unul de-a dreptul magic. Zilele Orașului Moldova Nouă 2019 s-au încheiat cu un spectaculos foc de artificii.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/