Anomalie pe piața imobiliară din Reșița. De ce municipiul este unic în zona de vest?

 

Experții imobiliari explică faptul că municipiul reședință de județ se deosebește de toate marile orașe din Banat, dar în sens negativ. Asta, când vine vorba despre tranzacțiile imobiliare.

Criza de cumpărători care dispun de sume cash pentru achiziția de apartamente menține în continuare în dezechilibru piața imobiliară din Reșița. Experții apreciază că o sumedenie de cauze destabilizează și creează confuzie în domeniu. Primul factor de pe lista acestora este imposibilitatea de plată a celor care cu ani în urmă și-au cumpărat un apartament, dar pe care acum nu mai au posibilitatea să îl achite prin rate. În acest fel, băncile au ajuns în posesia apartamentelor, iar imobilele se scot la vânzare la sume extrem de mici. Tranzacțiile care se fac astfel creează confuzie pentru că cei care dispun de bani refuză să mai cumpere apartamentele la prețul pieței. Cele pe care băncile le scot la vânzare au chiar prețuri foarte mici.

„Executorul le dă ieftin, la liber se vând scump. Se generează confuzie, iar oamenii nu mai știu ce să creadă și pe bună dreptate. Care este prețul real?! Nimeni însă nu apreciază riscul achizițiilor făcute prin executor, pentru că oricând fostul proprietar poate apărea în schemă cu contestații”, a declarat expertul imobiliar Dan Nănuț pentru Express de Banat.

Astfel, diferențele de preț sunt extrem de mari, putându-se ajunge chiar și până la 6.000-7.000 de euro în cazul în care la licitații apartamentul se vinde la a treia strigare, unde se ieftinește puternic.

Un al doilea factor enumerat de cei din domeniu se referă la puterea de cumpărare a locuitorilor, care nu există, iar un al treilea este graba vânzătorului de a intra în posesia banilor, cum este cazul acelora care iau decizia să vândă tot și să părăsească țara.

„Piața din Reșița se confruntă cu o anomalie generată de toate aceste cauze și pot afirma că este unică în zona de vest, dacă ne raportăm la orașe mari precum Timișoara. Asta, pentru că prețurile de aici s-au stabilizat, există putere de cumpărare, iar cei care doresc să facă investiții știu cu exactitate de câți bani au nevoie pentru a cumpăra un apartament în diferite zone ale orașului”, a concluzionat Dan Nănuț.

Comments

  1. xxl says:

    Ce pretentii poti emite la vanzarea unui apartament in Resita, stiind foarte bine ca nu este putere de cumparare, orasul este in moarte clinica-lipsa de locuri de munca, cele care au mai ramas,putine,sunt prost platite, lipsa unei infrastructuri decente, de 25 de ani incoace din partea politicienilor avem lipsa de angajament si de viziune pe termen lung in definirea si atingerea unor obiective realizabile care sa aduca bunastare economica si sociala. Este foarte simplu:nu exista doritori de a cumpara apartamente si de a se stabili in Resita deoarece perspectiva este sumbra.

  2. Vasile zis Bombardierul says:

    “Executorul le dă ieftin, la liber se vând scump.” Atat am spus.
    Ah, da!
    In cazul in care nu este in schema un executor si apartamentul se vinde la “liber” vina pentru pretul “scump” este vanzatorul, in sine. Pentru ca, badea Ion, nu poate sa realizeze fluctuatie pietei financiare si ca un bun cumparat acum 10 ani poate sa valoreze si de 10 ori mai ieftin. El vrea sa il vanda exact cu acelasi pret sau mai scump. Pentru ca da, Romania postdecembrista!

  3. Podsekalnikov says:

    Mda, multa vorbarie pt. o concluzie simpla. Resita=SA-RA-CI-E.

  4. Remus says:

    Tare expertul asta imobiliar, realitatea este ca fara industria grea orasul nostru este supradimensionat ca spatiu locativ. La ora actuala Resita nu are nevoie decat de maxim 30-40000 de locuinte presupunand ca acesta este populatia activa a orasului cu bugetari cu tot. Restul locuintelor sunt ocupate de pensionari care din pacate ne parasesc usor si destul de tineri iar in fiecare luna mai raman cateva apartamente goale. Pretul va scadea foarte mult pentru ca deja avem peste 200 de case de vanzare si vre-o 500 de apartamente pe portalele de specialitate. Investitorii nu pot sa mai vina pina la Resita pentru ca la Caransebes e mai ieftin si multi proprietari de spatii comerciale si industriale nu vad realitatea si cer chirii exorbitante. Dupa regionalizarea institutiilor publice va mai incepe un exod de forta de munca spre orasele mai mari pentru ca firme private nu avem destule pentru a prelua toti acesti oameni calificati si specializati pe administratie publica. Degeaba i se reproseaza primarului ca este varza sau fostului boss al judetului pentru ca acum nici un primar foarte bun nu mai poate face mare lucru. Deja este prea tarziu….. realitatea doare dar trebuie sa recunoastem ce este evident si extrem de vizibil . Preturile vor scadea cu minim 30% in urmatorii 2 ani

  5. leonhard says:

    Bravo remus dar de comisioanele agentie nu se vorbeste

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/