ANL a realizat 30 de noi locuințe pentru specialiștii din sănătate, la Timișoara

Bloc ANL la Timisoara
Cuib de vise 1000x100

Agenția Națională pentru Locuințe anunță că a recepționat, în această săptămână, la Timișoara, un bloc cu 30 de apartamente destinate închirierii, pentru tinerii specialiști din domeniul sănătății. Imobilul a fost construit în zona Lipovei.

Tinerii specialiști care lucrează în domeniul sănătății la Timișoara primesc o mână de ajutor din partea Guvernului. Agenția Națională pentru Locuințe, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, anunță că a recepționat, în această săptămână, la Timișoara, 30 de locuințe destinate închirierii.

Locuințele (14 garsoniere și 16 apartamente cu 2 camere) au fost construite în amplasamentul din strada Ion Ionescu de la Brad nr. 1/E, pe un regim de înălţime Sth+P+6E (subsol tehnic+parter+6 etaje), valoarea obiectivului de investiție fiind de 4.602.930,49 lei (inclusiv TVA)”, a informat ANL.

Până în prezent, în județul Timiș, ANL a finalizat 899 de locuințe pentru tineri în localitățile: Timișoara – 348; Jimbolia – 130; Lugoj – 187; Făget – 56; Sânnicolau Mare – 30; Recaș – 30 și Deta – 118.

STPT job 1000x200

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. În prezent, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului, sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii”, a detaliat ANL.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/