Anina, promovată în Londra!

casinoherculane by sungarden

Târgul anual din Londra, ce strânge mii de reprezentanți din toate orașele lumii, a întâlnit în acest an și reprezentanți din Anina. Impresionați de peisagistica oferită de zonă, delegații agențiilor de turism prezenți la târg așteaptă o organizare mai bună din partea administrației locale.

Orașul Anina încearcă să reînvie prin diferite promovări atât la nivelul județului și al țării, cât și la nivel internațional. Așadar, la târgul de turism organizat în Londra, Primăria orașului Anina și-a trimis reprezentanții care să le arate tuturor că localitatea merită promovată. „Am trimis delegați cu pliante și diferite prospecte să convingem că avem și noi multe de oferit. Am dorit să luăm contact cu acele agenții de turism”, a precizat pentru Express de Banat Gheorghe Românu, primarul orașului Anina.

Printre concluziile în urma acestei acțiuni a fost nevoia unei organizări pentru a putea promova orașul ca destinație de turism. „Toată lumea când a văzut pozele și pliantele pe care le-am trimis a fost încântată de ce a văzut, dar acum de la încântare până la a face contracte mai este. Noi acum trebuie să ne organizăm puțin, pentru că nu avem nicio agenție de turism în zonă și atunci trebuie să fac un serviciu din primărie care să funcționeze ca o agenție. Trebuie să identificăm  toate pensiunile din zonă, deci avem puțin de lucru”, mai adaugă primarul.  Promovate în cadrul târgului au fost lacurile din jurul localității, zonele de peisagistică, monumentele istorice și cele de minerit, însă nu a lipsit nici traseul Anina-Oravița, prima cale ferată montană.

Acțiunea prin care localitatea se face cunoscută dincolo de granițele țării nu se oprește aici, urmează târgul din Berlin, unde se va participa, dar într-o formulă îmbunătățită, cu toată documentația necesară pusă la punct.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Anina nu a fost singurul oraș cărășean care a dorit să ajungă destinație pe listele marilor agenții de turism. Cu stand la același târg s-au aflat și reprezentanți din Oravița, oraș cu potențial turistic și nevoie mare de o promovare la nivel european.

Foto: visitlondon.com

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/