Anina nu are centru de vaccinare anticoronavirus, dar primarul Românu pregătește un plan B pentru localnici

Odată cu stabilirea centrelor de vaccinare pe raza județului Caraș-Severin, 16 la număr, imunizarea pentru a ține piept noului coronavirus, în special în cazul bătrânilor și în cazul bolnavilor cronici, va reprezenta un efort din punct de vedere al deplasării către locațiile stabilite, întrucât nu toate UAT-urile dețin astfel de centre. Se întâmplă și la Anina, localnicii urmând să ajungă la Oravița dacă vor să se imunizeze.

Cum era mineritului este un subiect apus în urbea condusă de Gheorghe Românu, în lipsa locurilor de muncă, tinerii părăsind granițele țării pentru un viitor bun, Anina a rămas astăzi populată mai mult de vârstnici. Ei bine, în contextul vaccinării anticoronavirus e greu de crezut că locuitorii orașului vor ajunge la centrele de vaccinare din Oravița, chiar dacă ar avea deschidere în acest sens, asta deși prefectul Cristian Gâfu anunța, în urmă cu o săptămână, că stabilirea centrelor de vaccinare nu a avut în vedere criteriul subiectivismului, cele 16 locații care vor deservi imunizarea cărășenilor „fiind organizate astfel încât să deservească minimum 1.600 de persoane și maximum 5.000”.

În ciuda faptului că nu au fost organizate centre de vaccinare pe raza orașului pe care îl conduce, edilul Gheorghe Român nu vede o problemă majoră în acest sens, aceasta prezentând un plan B, în cazul în care populația UAT-ului nu va accepta varianta deplasării în orașul de pe Valea Carașului:

„Până la faza a doua de vaccinare mai e timp. În primul rând, să ajungem până acolo. Legat de faptul că nu avem centre de vaccinare pe raza orașului și că vom fi nevoiți să ne deplasăm la Oravița pentru a accede la dozele de vaccin, nu este o problemă. Noi avem un Centru de Permanență pe raza UAT-ului, avem şi medici de familie. Doctorii, spre exemplu, vin de la ora 14.00 până dimineața, iar medicii de familie își desfășoară activitatea în intervalul 08.00-14.00. Asta înseamnă că oamenii se vor putea imuniza și aici dacă nu vor putea ajunge la Oravița. Vom face demersuri în acest sens, vom prezenta situația și, sigur, vom găsi cele mai bune soluții. Nu trebuie să facem caz din faptul că nu avem centre de vaccinare pe raza orașului, atâta timp cât putem apela și la alte căi pentru a-i ține pe oameni departe de inamicul invizibil”, a precizat șeful administrației publice locale din Anina pentru expressdebanat.

Rămâne de văzut dacă autoritățile abilitate vor lua în calcul soluția identificată de primarul orașului Anina, mai ales că centrele de vaccinare trebuie să îndeplinească anumite condiții legale pentru a putea funcționa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/