Anina are viitor în fotbal. Omul potrivit la locul potrivit

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Istoria fotbalistică a orașului Anina include de curând și o echipă privată, cu un nume parcă predestinat. Totul a pornit dintr-o joacă, dar din dorința de a fi cel mai bun. O familie dedicată trup și suflet sportului rege ne arată cum se poate clădi un proiect îndrăzneț, pornind de la zero. Sacrificiile familiei Badea au dus la apariția unui club sportiv care devine din ce în ce mai vizibil și întărește numele Aninei pe harta fotbalului.

Anina te duce în primul rând cu gândul la minerit, până de curând ocupația de bază a locuitorilor acestui oraș din munți. Pare un loc uitat de lume, dar odată ce ajungi aici constați că există viață în micul oraș cărășean. Viață sportivă, pentru că sportul înseamnă sănătate și educație. Știe acest lucru și Nelu Badea, unul dintre fotbaliștii importanți care au jucat pentru Anina. În urmă cu doi ani, încurajat și de familia sa, Nelu Badea a înființat un club privat de fotbal, al cărui nume pare predestinat, ACS Viitorul 2014 Anina. Mai mereu conturile familiei Badea sunt goale, toți banii intră în fotbal. Pentru copii, pentru viitorul fotbalistic al Aninei, pentru un vis frumos.

„Sunt ferm convins că Dumnezeu le aranjează așa cum consideră de cuviință pe toate.“ Așa își începe povestea Nelu Badea. Totul se învârte în jurul fotbalului pe care l-a slujit chiar și într-un picior, dar și al familiei sale. „Fiul meu mergea cu alți prieteni să joace în alt cartier și tot venea dezamăgit acasă și-mi spunea: «Tati, ne-au bătut 12-0, 10-0.» Și l-am întrebat: «Ce echipă aveți de sunteți așa slabi?» Și, la rugămințile fiului meu, am venit să-i antrenez. La primul antrenament au fost vreo șapte copii, am cumpărat eu două mingi și am început să-i învăț fotbal. Nu făceam antrenamente la nivelul de acum, ci doar pentru a avea habar de așezare în teren și alte lucruri elementare. Și, după vreo două săptămâni de pregătire, i-am spus fiului meu să-i cheme pe cei cu care jucau și de la care luau mereu bătaie. Am jucat la stadion, la porți mici și echipa din care făcea parte fiul meu a câștigat. Celorlalți nu le venea să creadă, pentru că erau și mai mari și au cerut să jucăm din nou peste alte trei zile. Iar au câștigat ai noștri. Văzând acest lucru, am discutat cu soția și ne-am minunat de progresele făcute după doar o lună de pregătire. Copiii veneau tot mai mulți la antrenamente, ajunsesem să avem 18 copii. Am chemat-o pe soția mea într-o zi la stadion să vadă ceea ce fac, pentru că noi luăm deciziile împreună. A urmărit un antrenament al meu cu copiii și după antrenament soția mi-a spus direct: «Nelu, ceea ce faci ți se potrivește ca o mănușă. Parcă ai face asta de când lumea. Te susțin în tot ce vrei să faci». Ne-am documentat puțin, pentru că nu poți face o echipă doar de dragul de a o face. Eu sunt genul care încearcă să facă bine orice lucru. Dacă știu că nu sunt în stare să-l fac, mă las păgubaș. Numele clubului l-am ales în urma unei consultări cu membrii familiei. Toți ne dorim un viitor mai bun pentru acest oraș.“

ACS Viitorul 2014 Anina 2
Ca fost fotbalist, Nelu Badea știa ce-i trebuie unei echipe să se prezinte bine. „Ne trebuiau echipament și materiale de antrenament, echipament de joc. Dar toate acestea nu puteau veni brusc. Pentru a obține performanță, copiii trebuie să aibă condiții și de pregătire, și de joc. S-a creionat pentru început un lot de 17-18 copii, ai căror părinți au fost de acord să-și lase copiii la fotbal. Multă lume era sceptică în privința reușitei proiectului nostru. Nu ne-a fost și nu este ușor, am făcut multe sacrificii, am adus bani de-acasă, am vândut și firma de pariuri pentru a investi în acest proiect în care credem. Sacrificiile le facem în fiecare săptămână, mai ales în timpul campionatului cheltuielile sunt foarte mari. La fiecare antrenament, copiii beneficiază de apă plată, au ciocolată la fiecare antrenament. La fiecare deplasare, pot spune că au masă asigurată. Cred că suntem printre puținele echipe de juniori din județ care au masă asigurată la fiecare deplasare. Avem și susținerea Primăriei Anina, a domnului primar Gheorghe Românu, care încă de la început a fost alături de noi. Avem acces la stadion, avem un vestiar unde putem depozita echipamentele noastre, toate materialele pentru antrenamente. Avem acces și la sala de sport din oraș de câteva ori pe săptămână. Cu multă răbdare, iată că am reușit să avem în prezent două grupe de juniori. Și ne putem mândri că ambele echipe sunt pe primul loc în campionatele în care activează“, spune bucuros Nelu Badea.

Vor să fie primii! Toată familia Badea are responsabilități!

ACS Viitorul 2014 Anina înseamnă o grupă de Juniori B, alcătuită din sportivi născuți în 1999-2003, și una de Juniori E, născuți 2005-2007. Ambele sunt pe locul I în campionatele organizate de AJF Caraș-Severin. La Juniori B, aninenii sunt lideri, cu 30 de puncte, având zece victorii și o singură înfrângere, cele mai multe goluri marcate (37) și cele mai puține primite (7), din întreaga competiție. Și Juniorii E, micuții fotbaliști care vin tare din urmă, sunt pe primul loc în Zona Anina și se pregătesc de play-off. Toată familia Badea se ocupă de… viitorul acestei echipe. Nelu Badea este președinte și antrenor, soția sa, Alina, este vicepreședinte, băiatul cel mare, Alin, este organizator de competiții, iar cel mic, Ciprian, joacă la Juniorii B.
Lotul echipei de Juniori B
Ciprian Badea, Ionuț Schneider – portari; Alexandru Cristian, Ungureanu Cristian, Titi Alex, Popa Laurențiu, Popa Alexandru – fundași; Moldovan Mario, Savici Adrian, Iucu Fabian, Darian Ilie, Sătmar Daniel, Rotariu David, Solomon Cosmin – mijlocași; Bratu Samuel, Bălan Eric, Ludică Valentin -atacanți.
Lotul echipei de Juniori E
Steiner Angelo, Sătmar Angelo – portari; Străin Denis, Cohai Gabriel, Fomitescu Raul, Sgaverdea Mihai, Ciubotariu Markus – fundași; Mihăilă Florin, Purea Marcel, Jura Flavius, Tătar Denis, Popan Claudiu, Sârghe Bogdan, Mihai Cosmin – mijlocași; Vântu Fabrizio, Sârghe Marius, Popa Marius, Schinteie Alexandru – atacanți.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157661563839124″]
„Cu toate că Anina este un oraș mic, sunt copii talentați, niște copii deosebiți. Când am înființat echipa, m-am gândit ca ea să fie ca o reflexie a mea într-o oglindă. Când mă uit la acești copii să văd caracterul și cum am fost eu în teren. Și pot să zic că după doi ani de zile am reușit și chiar mă bucur. Mi-aș dori din tot sufletul ca fiecare dintre ei să ajungă cel puțin la o echipă de Divizia B, pentru că sunt talentați și cu puțină muncă din partea lor ar putea ajunge departe. Din echipa de juniori B sunt la ora actuală vreo doi-trei jucători care ar putea juca acum în Liga a IV-a. Îl avem pe Adrian Savici la selecționata județeană U14 și pe Mario Moldovan la selecționata U13“, a mai spus Nelu Badea.

Surpriză pentru juniorii de la Viitorul Anina venită din Austria!
Aflând despre acest proiect și impresionată de ceea ce încearcă să facă Nelu Badea, o familie originară din Anina, stabilită în Austria, le-a făcut o plăcută surpriză în aceste zile. „Am primit un pachet de la o doamnă din Austria și de la soțul ei, care încearcă să ajute acești copii minunați, atât cât le permit posibilitățile. Am primit 30 de cutii de ciocolată pentru a le da copiilor după antrenamente și vitamine dextro-energy, după efort, opt mingi, câte 4 pentru fiecare grupă. Le mulțumim din suflet și sperăm să se mai sesizeze și alții cu posibilități, pentru a ajuta clubul nostru“, a spus Nelu Badea.

untitled design set 970x90 px

cadou-surpriza-pentru-viitorul

Nelu Badea – din portar, fundaș central de bază!
Până la vârsta de 16 ani, Nelu Badea a evoluat pe postul de portar la Minerul Anina. „Chiar am fost un portar bunicel, de perspectivă. Țin minte că a fost selecție la Reșița pentru unul dintre loturile naționale de juniori, trebuia să mergem doi portari din tot județul pentru o altă selecție, la București, dar fiind vremurile de așa natură în acea perioadă, n-am mai ajuns și la București. Eram antrenat atunci de domnul Ioan Boniș, un mare portar al Aninei, care chiar s-a preocupat să mă învețe ceva. Pe atunci erau două echipe în Anina, Minerul și Avântul. Minerul era în Divizia C, iar Avântul în Divizia D și se bătea la promovare și practic juniorii care jucau pentru Minerul jucau și pentru Avântul. Și chiar atunci, neavând jucători, dl Viorel Șchiopu, antrenorul juniorilor de la Minerul Anina, dar și la Avântul, m-a întrebat dacă nu vreau să vin și eu într-o deplasare, doar că nu voi juca în poartă. Era o deplasare la Măureni, dacă țin bine minte. Am jucat fundaș central în acel meci, a fost debutul meu, un debut bun și de atunci am jucat doar pe acest post, de fundaș central.“

„Vedetă pentru o zi!“
Nelu Badea își aduce aminte de momentul debutului în echipa mare a Aninei. „În 1989, a fost primul meu meci în echipa de seniori a celor de la Minerul, nici nu aveam 18 ani împliniți și jucam acasă cu Dierna Orșova. Prin minutul 60, domnul Ghiță Damian, Dumnezeu să-l ierte!, mi-a spus «Badea, treci la încălzire!». M-am speriat puțin, pe vremea respectivă la Anina tribunele erau pline, cred că nu era meci în care să nu fie între 800 și 1000 de oameni. Am intrat în ultimele 25 de minute, Anina era în acel moment pe locul 13, aproape de retrogradare, deci chiar era un meci vital pentru noi. La o fază, am luat o minge de la mijlocul terenului, am început să driblez, fiind tânăr, dintre adversari nu prea mă băga nimeni în seamă, și am reușit să marchez. Am debutat chiar cu gol și a fost o bucurie de nedescris. Am câștigat acel meci cu 3-0. Dar bucuria cea mai mare a fost că după meci, persoane pe care nu le cunoșteam și care nu-mi mai vorbiseră până atunci, când treceam pe stradă mă salutau, practic am simțit ce înseamnă să fii vedetă pentru o zi.“

A jucat într-un picior pentru Minerul Anina!
Pentru că era perioada în care stagiul militar era obligatoriu, i-a venit rândul și lui Nelu Badea să „servească patria“.Nelu Badea„Am plecat în armată, am jucat la ASA Bega Timișoara și la Peciu Nou. Un tur de campionat am jucat în Liga a IV-a, la Bega Timișoara, terminând pe primul loc, iar în retur m-am transferat la Peciu Nou, în Liga a V-a. Și cu Peciu Nou am terminat pe primul loc și am promovat în Liga a IV-a. După aceea am revenit la Anina, dar am renunțat la fotbal pentru vreo doi-trei ani, din anumite motive. Dar, în momentul în care Minerul Anina a retrogradat în Divizia D, am fost chemat din nou la echipă“, mai spune Nelu Badea, cel care își aduce aminte că a jucat pentru Minerul chiar dacă starea sa de sănătate nu-i permitea acest lucru, dar dragostea față de acest sport nu l-a putut ține deoparte de terenul de fotbal. Mai târziu, i s-a mulțumit prin a-i fi transformat fotbalul în amintire. „Minerul era într-o situație ingrată, pe penultimul loc în Liga a IV-a ,și domnul Șchiopu m-a rugat să mai joc pentru Minerul, întrucât nu erau jucători suficienți. Veneam după o operație de ligamente încrucișate și nici nu puteam să degajez mingea. Dacă era mingea pe iarbă, nu puteam să trag cu piciorul operat, pentru o degajare mai lungă. Dacă era mingea sărită, puteam da tare în ea, în rest nu. Și așa cum am fost nerecuperat, m-am băgat, pentru că iubeam și iubesc fotbalul enorm. După familie, fotbalul este pe locul doi. Dar am jucat în continuare și pot spune că am pus și eu umărul la salvarea de la retrogradare, chiar am terminat pe locul 11 sau 12. De la meciuri în care Minerul primea câte cinci-șase goluri, situația s-a schimbat, colegii mei mai tineri au prins curaj, fiind și eu în teren. După aceea, m-am lovit la celălalt picior și atunci am renunțat să mai joc. Pentru că totul era din plăcere, nu eram remunerat și am considerat că e important să mă preocupe și sănătatea mea“, a mai spus fostul fundaș al Minerului Anina.

Nelu Badea a îmbrățișat meseria de antrenor și a pregătit o perioadă juniorii de la Minerul Anina, pe care i-a dus până pe locul al doilea în Caraș-Severin, în sezonul 2005-2006. În 2014, a pus bazele unui proiect frumos, care a depășit deja granițele României. La Anina, povestea continuă. „Cred că viitorul Aninei sună bine“, a conchis Nelu Badea.

YouTube video

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/