„Anghel Saligny” va finanța proiecte mature, nu idei de proiect!

andrei ungur

Spre deosebire de Programul Național de Dezvoltare Locală, „Anghel Saligny” se va axa pe trei piloni de dezvoltare și va beneficia de un credit de angajament de 50 de miliarde de lei. El va putea fi accesat de primăriile care ies în față cu proiecte mature și fiabile.

„Anghel Saligny” nu este o continuare a PNDL, susține Andrei Ungur, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Alături de prefectul Cristian Gâfu, acesta a susținut astăzi o conferință de presă pe tema actelor normative de care a luat act Guvernul României în ședința de miercuri, 11 august, referitoare la Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny” și Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a.

Andrei Ungur spune că Programul „Anghel Saligny” este diferit față de PNDL și se va axa pe trei piloni de dezvoltare: apă și canalizare, drumuri publice, comunale și județene și extindere rețele gaze naturale. „Nu vor mai fi finanțate căminele culturale, reabilitarea școlilor ori construirea terenurilor de sport, acestea urmând să fie finanțate prin Compania Națională de Investiții, cum se întâmplă și acum, sau prin alte programe operaționale. De ce s-au ales doar acești trei piloni de dezvoltare? Pentru că aici România stă, din păcate, foarte prost. Pot să vă spun că 75% dintre localități nu sunt racordate la rețelele de gaze, peste 57% nu au sisteme de canalizare, iar undeva la 30% nu au sisteme de apă. La drumuri județene și comunale nu are rost să vorbim, pentru că aici cifrele sunt foarte, foarte mari.”, a explicat Andrei Ungur.

Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” va beneficia de un credit de angajament de 50 de miliarde de lei, el putând fi accesat de unitățile administrativ teritoriale care ies în față cu proiecte mature și fiabile. „Din datele pe care noi le avem la minister, în momentul acesta sunt undeva la 170 de cereri pentru rețelele de gaze, care însumează peste 2 miliarde de lei, sunt peste 500 de solicitări pentru drumuri județene și comunale, undeva pe la 8,5 miliarde de lei, și un număr de peste 2.000 de cereri pentru de apă și canalizare, iar aici suma este foarte mare, undeva la 27 de miliarde de lei. Aici vorbim despre proiecte mature, care au un grad de maturitate, care merg inclusiv până la autorizația de construire. Nu vorbim doar de idei de proiecte. Totalul acestor sume se ridică undeva la 45-46 de miliarde de lei, de aici a și venit această sumă de 50 de miliarde de lei.”, a mai adăugat Ungur.

Într-o altă ordine de idei, secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării a mai făcut referire și la un proiect de ordonanță de urgență care prevede o finanțare suplimentară, în valoare de 3 miliarde de lei, pentru continuarea proiectelor aflate în derulare prin PNDL – etapa a doua. Acesta a mai explicat că finanțarea vizează acoperirea cheltuielilor suplimentare cauzate de majorarea prețurilor materialelor de construcții și a salariilor din domeniul construcțiilor. „Avem o ordonanță a guvernului privind suplimentarea sumelor pe PNDL – etapa a II-a. Este o măsură necesară continuării proiectelor pe PNDL – etapa a doua. Pe PNDL – etapa întâi a fost aprobată în ultima zi din decembrie, unde, pe lângă prelungirea contractelor de finanțare cu încă doi ani, ele urmând pe legislația actuală să fie finalizate în decembrie 2022, există posibilitatea, după adoptarea acestei ordonanțe, ca ele să fie prelungite cu încă doi ani și o suplimentare a creditelor de angajament cu 3 miliarde de lei, datorită influențelor prețurilor materialelor și a resursei umane. După cum bine știm, în 2018, Ordonanța 114 a schimbat salariul minim în construcții, multe din studiile de fezabilitate și proiectele tehnice fiind făcute înainte de această dată și ele fiind bugetate cu sumele care au fost înainte.”, a mai precizat Andrei Ungur.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/