Primarul Ioan Popa este nevoit să caute noi surse de finanțare pentru realizarea infrastructurii rutiere la patru benzi pe malul drept al Bârzavei, și asta pentru că banii primiți prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” sunt insuficienți.
Ministerul Dezvoltării a alocat Primăriei Reșița 43 de milioane de lei pentru realizarea legăturii rutiere între artera principală a municipiului – Parcul Industrial și zona de regenerare urbană Mociur, în vederea extinderii transportului în comun – Faza 1 și 2. Investiția este necesară în contextul începerii lucrărilor la tramvai, dar și pentru că municipalitatea și-a luat angajamentul că va realiza această cale de acces fața de compania care urmează să construiască mallul, aqualandul și zona rezidențială din Mociur.
Dacă la depunerea cererii de finanțare pe „Anghel Saligny” cele două faze ale proiectului însumau aproximativ 63 de milioane de lei, odată cu majorarea tarifelor la materialele de construcții a crescut și suma necesară realizării investiției.
„Am avut depuse pe acest program șapte solicitări de finanțare, care însumau 250 de milioane de lei. Am primit cam o cincime din necesarul de proiecte pe care le avem acolo, și speram să avem și partea care merge pe lângă viitorul Spital Județean, pentru că acest proiect are două faze, iar pentru faza a II-a nu ne ajung banii. La momentul la care noi am depus proiectele pe «Anghel Saligny», cele două faze, 1 și 2, însumau undeva la 63 de milioane de lei. Dacă aplicăm indicatorii din indicii aceștia de actualizare de prețuri, ar fi trebuit să mai punem încă vreo 20 de milioane de lei pentru ambele faze, iar acum nici pentru faza 1 nu o să ne ajungă acești 43 de milioane de lei. Va trebui să gândim soluții, va mai fi nevoie de vreo 10 – 12 milioane de lei în plus la faza asta. O să vedem de unde o să-i contractăm.”, a explicat primarul Ioan Popa pentru expressdebanat.ro.
Chiar și așa, municipalitatea continuă demersurile pentru realizarea acestui drum, despre care edilul spune că este absolut necesar în contextul creionării viitoarei investiții din Mociur: „E bine că au venit și acești bani, pentru că o să ne apucăm de lucru. Până la urmă, investițiile pe care Ceetrus, actualul Nhood, le face în zona Mociur, adică aqualandul, malul – galeriile comerciale, sunt proiecte care ajung la 60 – 70 de milioane de euro. Ceea ce noi trebuie să facem, să punem infrastructură publică, cu piste de biciclete, cu trotuare, cu patru benzi, cu iluminat, cu canalizare pluvială, e absolut necesar dacă avem pretenția ca un investitor să aducă 60 – 70 de milioane de euro în oraș. Eu mă bucur că se întâmplă asta acum, pentru că atunci înseamnă că, probabil, din toamnă vin și ei la autorizare, iar din primăvară încep lucrările acolo. Deci, avem pregătit caietul de sarcini pentru acest drum, și cred că într-o săptămână îl și scoatem pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice)”.