Consilierii locali din Bocșa au mai făcut un pas pentru reabilitarea podului de la Neuwerk

podul neuwerk

Podul pentru care Guvernul României a trimis bani de aproape 6 ani încă așteaptă să fie reabilitat. Actuala administrație locală a început demersurile prin realizarea studiilor necesare.

La ora actuală, accesul rutier înspre zona Neuwerk pe strada Bichiștin dinspre Bocșa Română este blocat. Singura variantă presupune o ocolire de câțiva kilometri dinspre Bocșa Vasiova. Prin reabilitarea podului, cetățenii care locuiesc pe strada Bocșa Nouă nu vor mai fi nevoiți să ocolească atât de mult pentru a ajunge acasă.

Fiind vorba despre un pod calamitat în urma unor inundații puternice, Guvernul României a trimis încă din 2016 bani pentru refacerea lui. Însă administrația locală nu a făcut până acum demersurile necesare pentru a începe proiectul.

„Sunt fonduri venite de la Guvernul României pentru inundații de când a fost luat podul, sunt fonduri venite din 2016. Până acum, nicio administrație nu a întocmit măcar studiul de fezabilitate și proiectul tehnic.”, ne-a declarat primarul Mirel Pascu.

Studiul de fezabilitate a fost realizat datorită unei licitații lansate la finalul anului trecut. El a fost deja aprobat de consilierii locali, care, la finalul lunii iulie, au votat și bugetarea proiectului tehnic. Urmează scoaterea acestuia la licitație, iar după ce va fi desemnat un câștigător, se poate trece la următorul pas: căutarea unui constructor pentru execuție.

„Ne bazăm pe banii primiți pe calamități, iar diferența, dacă e cazul, o vom suporta de la bugetul local.”, mai spune Mirel Pascu.

Administrația locală își propune ca, după reabilitare, podul să aibă o lungime de 21 de metri, cu o singură deschidere care să asigure traficul pe un singur sens de circulație, precum și traficul pietonal și de bicicliști.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ două milioane de lei.