Angajații Primăriei trec la mătură! Amplă acțiune de curățenie organizată de Primăria Lugoj

Primăria Municipiului Lugoj, în parteneriat cu ADID Timiș și EcoStuff România, organizează o campanie de voluntariat în scopul conștientizării și responsabilizării cetățenilor cu privire la situația deșeurilor.

Lugojeni de toate vârstele sunt invitați să arate că le pasă de modul în care arată orașul și să ia parte la acțiunea de voluntariat care va avea loc sâmbătă, 22 mai. Întâlnirea celor care vor să ajute la colectarea deșeurilor aruncate la întâmplare de către oamenii certați cu bunul-simț va avea loc pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor, între orele 10.00 şi 10.30

„Ieșim la curățenie! Credem că schimbarea imaginii orașului nostru vine prin implicarea fiecăruia dintre noi! Lugojul nu este doar al nostru, este al urmașilor, urmașilor noștri! Haideți să luăm atitudine pentru un viitor firesc, dar și pentru revenire la normalitate!”, îndeamnă organizatorii campaniei.

Cetățenii prinși că aruncă gunoi pe domeniul public, în locuri nepermise, riscă să fie amendați de Poliția Locală cu sume cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei (persoane fizice) și cu sume cuprinse între 20.000 şi 40.000 de lei (persoane juridice).

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/