70 de angajați ai firmei Nestle au protestat astăzi în fața fabricii din Timișoara. Printre motivele pentru care au decis să își ceară drepturile în stradă se numără și salariile compensatorii. Aceștia spun că angajații cu vechime de peste 20 de ani vor primi 13 salarii compensatorii, ceea ce li se pare prea puțin pentru efortul depus de ei în tot timpul cât au fost angajați.
Oamenii care din luna mai vor rămâne fără loc de muncă au făcut și o comparație cu situații similare în care fabrica Nestle și-a închis fabricile din Occident. Conform acestora, în țările din Vestul Europei angajații au primit, la închiderea fabricii, și 50 de salarii compensatorii. Ei nu vor să ajungă la această sumă, însă cu măcar jumătate s-ar mulțumi.
În replică, cei de la Nestle transmit, printr-un comunicat de presă, că au făcut tot posibilul ca angajații care își vor pierde locurile de muncă să își găsească alte slujbe. Cât despre salariile compensatorii, „ca și în orice țară, măsurile compensatorii fac obiectul unei decizii dependente în mod direct și exclusiv de contextul local din perspectivă socială, economică și legislativă. În ceea ce privește activitatea fabricii de la Timișoara, aceasta va înceta la sfârșitul lunii mai, cu respectarea tuturor reglementărilor legislative în vigoare”, spun cei de la Nestle.
Răspunsul angajaților nemulțumiți nu a întârziat să apară: „Motivația pentru oferta făcută de conducerea Nestle, cum că suntem în România și nu se pot acorda salarii compensatorii ca în Occident, este o bătaie de joc”, susțin cei din sindicatul Nestle.
Protestul a început la ora 15 și a durat o oră și jumătate, timp în care muncitorii și-au strigat nemulțumirile. Printre lozinci au scandat și: „Fără discriminare!” și „Vrem respect!”.
Nestle și-a anunțat angajații în luna ianuarie că urmează să își închidă fabrica de la Timișoara, iar producția sortimentelor de cafea și dulciuri va continua în Grecia, Egipt, Ungaria sau Ucraina.
CITEȘTE ȘI: Nestle îşi închide fabrica din Timişoara! Salarii compensatorii pentru cei 388 de disponibilizaţi!