Revoltați pe decizia insolvenței

În paralel cu visele spulberate ale UCMR, care acum și-a luat gândul de la injectarea de capital în societate, angajații Hidroelectrica sunt revoltați din cauza insolvenței pe care au cerut-o șefii de la centru. Oamenii sunt îngrijorați că sistemul energetic național este pus în pericol, odată cu această decizie.

Sindicaliștii Hidrosind au încheiat un acord cu Ministerul Economiei, Hidroelectrica și administratorul judiciar desemnat provizoriu în procedura insolvenței. Acordul vizează protejarea societății în sensul păstrării activelor sale și a integrității actualei structuri, care conferă stabilitate și siguranță sistemului energetic național, a locurilor de muncă și a drepturilor salariaților.

„Ne îngrijorează dorința de a face bine fără să cunoști suficient un sistem, ceea ce poate conduce la o situație mult mai proastă decât cea actuală. Pentru că lipsa calificării nu poate suplini dorința de a face bine. Vom fi întotdeauna aproape de cei care doresc binele societății, dar care au și mijloacele profesionale de a face acest bine”, a spus Nicolae Aurariu, președintele Hidrosind Caraș-Severin.

Liderul sindical explică faptul că semnarea acestui acord nu exclude monitorizarea atentă a masurilor luate de administratorul judiciar și de aceea sindicaliștii vor urmări dacă administratorul chiar dorește acest lucru. În plus, oamenilor nu le este clar motivul pentru care Hidroelectrica a intrat în insolvență și, oricum, aceștia susțin că decizia este una forțată.

Ca să tragă un semnal de alarmă, sindicaliștii din Caransebeș pleacă mâine seară la București, unde vor picheta sediul Ministerului Economiei.